Nokia 8800 Sirocco Gold

11.05.2007
Nokia 8800 Sirocco Gold

Nokia 8800 Sirocco GoldNokia 8800 este telefonul de lux, destinat unei clase superioare, produs de compania finlandeză. În aşteptarea unui succesor, cum ar fi mult trâmbiţatul Nokia 8600, bâtrânul 8800 primeşte un nou facelift, constând într-o carcasă placată cu aur de 18 K.

Cârcotaşii vor aduce din nou critici modelului 8800, spunând că el este învechit din punct de vedere tehnologic şi nu ar trebui să mai fie în prim plan. Totuşi, ne sunt oferite funcţii precum camera digitală de 2 MP, ecranul calitativ sau conectivitatea Bluetooth. Dar fanii ştiu că acest telefon excelează prin estetică. Creatorii lui Sirocco acordă atenţie chiar şi celui mai mic detaliu, pentru a obţine un produs desăvârşit, care să stârnească câte un „Wow!” la fiecare folosire.

Nokia 8800 Gold
Nokia 8800 Gold Nokia 8800 Gold

Şi rezultatul este cu adevărat special, aurul alb al carcasei îmbinându-se cu safirul folosit pentru protecţia display-ului într-un tot desăvârşit. Fidel sloganului seriei, „forma precede funcţiile”, noul 8800 Sirocco Gold continuă o poveste de succes a telefoanelor de lux. În tocul său, la ureche sau în stand-ul Bluetooth special, Nokia Sirocco Gold este un exclusivist, fapt trădat şi de preţul său de achiziţie ce depăşeşte 1000 euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News