Nokia mai are telefoane cu Symbian de prezentat şi vândut

17.03.2011
Nokia mai are telefoane cu Symbian de prezentat şi vândut

Evident, nu ne referim aici la stocuri. Trecerea telefoanelor
Nokia la sistemul de operare Windows Phone 7 este un proces care va
dura
aproximativ doi ani
, după spusele celor care sunt familiari cu
industria. Până atunci, Nokia nu îşi poate permite să nu
mai lanseze şi să nu mai vândă telefoane.
Ei au invitat pe
22 martie jurnaliştii din Statele Unite la o prezentare a unui
smarphone cu Symbian pentru piaţa locală. Prezentarea va avea loc
cu o zi înainte de târgul CTIA Wireless, un fel de Mobile Congress
pentru Statele Unite, unde sunt prezentate printre altele telefoane
noi.

Nokia X7-00 - un smartphone cu Symbian care ar putea fi anunţat

Cred că sunteţi familiari cu faptul că Nokia a construit de-a
lungul timpului terminale speciale pentru piaţa americană, cele mai
multe având module CDMA. De data aceasta se presupune că vor fi
prezentate fie
Nokia C7
, fie Nokia X7, terminale ce vor intra probabil în
oferta furnizorului de servicii mobile T-Mobile. Interesant
este faptul că Nokia promite că va mai vinde milioane de telefoane
cu Symbian şi dacă ne gândim bine, este posibil să aibă
dreptate.

N8
,
C7
şi viitoarele
Nokia E6
şi
X7-00
probabil că vor ajunge să se vândă în volume de milioane
deoarece tendinţa pieţei nu ve schimba peste noapte. Symbian are
zilele numărate, însă mai are zile şi Nokia ştie asta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News