OnePlus, rușine dublă: primește premiul de dezamăgirea anului și îl acceptă de pe un iPhone

29.12.2022
OnePlus, rușine dublă: primește premiul de dezamăgirea anului și îl acceptă de pe un iPhone

Marques Brownlee, sau MKBHD, celebrul YouTuber de tehnologie, a pornit în urmă cu câțiva ani un „trend” numit „Poliția Twitter”, după ce a observat că actrița Gal Gadot a publicat o reclamă care promova telefoanele Huawei folosind un iPhone. În anii care au urmat, mulți alți producători de smartphone-uri au fost „prinși” că foloseau iPhone-uri pe Twitter pe conturile oficiale, iar acum, OnePlus se alătură acestui grup.

Nici măcar angajații OnePlus nu folosesc telefoanele companiei

Recent, MKBHD a publicat pe canalul său premiile de final de an, unde a desemnat cele mai bune smartphone-uri din multiple categorii, în opinia sa. Și OnePlus a primit un astfel de premiu, însă nu unul de excelență, ci unul de dezamăgire. MKBHD spune că OnePlus 10T a fost unul dintre telefoanele dezamăgitoare ale anului, și a creat un premiu fizic, pe care a promis că îl va trimite companiei.

Deși noi, la Go4it, nu suntem obligatoriu de acord cu alegerea lui, întrucât OnePlus 10T pare mai degrabă o întoarcere la ideea de flagship killer decât un concurent pentru iPhone sau Samsung, nu putem să nu vedem ironia în ceea ce a urmat.

OnePlus a răspuns pe Twitter către MKBHD că în ciuda faptului că telefonul a fost considerat o dezamăgire, compania își dorește premiul fizic pe care YouTuber-ul l-a creat pentru acesta și a promis că va face treabă mai bună în 2023. Marques a răspuns că va trimite un mesaj privat către companie pentru detalii complete pentru a intra în posesia premiului, dar a mai observat ceva. Compania OnePlus publicase mesajul de pe un iPhone.

Astfel, OnePlus pierde de două ori. O dată pentru că unul dintre cele mai mari voci din zona de tehnologie consideră că telefonul lor este slab, iar apoi pentru că nici măcar reprezentanții companiei nu consideră că telefoanele pe care le produc sunt atât de bune pentru a le folosi în scop de serviciu pentru a publica mesaje pe rețele de socializare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult