OUKITEL K10000: autonomie de peste o săptămână la un preţ accesibil

14.12.2015
OUKITEL K10000: autonomie de peste o săptămână la un preţ accesibil

Producătorii de smartphone-uri din Asia par a fi interesaţi să rezolve problemele de autonomie ale smartphone-urilor cu Android, iar soluţia este simplă: integrarea unor acumulatori de capacitate cât mai mare. Astfel au început să apară telefoane cu baterii de 5000-6000 mAh sau chiar cu doi acumulatori. OUKITEL vine însă cu un model care le întrece pe toate: smartphone-ul K10000, cu acumulator de 10.000 mAh.

Compania promite o autonomie de 10-15 zile la utilizare normală pentru K10000, care dacă se dovedeşte a fi adevărată ar fi cel mai performant smartphone din punct de vedere al duratei de utilizare la o singură încărcare. Probabil că folosind telefonul în mod constant cu o conexiune de internet activă autonomia ar putea scădea pe la 5-7 zile, însă chiar şi aşa ar fi impresionant. Desigur, pentru asemenea performanţă există câteva compromisuri, în special la categoria dimensiune şi performanţă brută.

OUKITEL a construit modelul K10000 folosind componente mid-range. Este vorba despre un smartphone bazat pe un procesor quad-core MediaTek MTK6735, cu 2 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare şi un display IPS de 5,5” cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli). Camerele foto dispun de senzori de 8, respectiv 2 megapixeli, care pot realiza fotografii la rezoluţii de 13 sau 5 megapixeli prin interpolare software. Probabil că performanţa lor nu va fi ieşită din comun.

Mai mult decât atât, vorbim despre un smartphone dual-SIM. Acesta poate accepta două cartele micro-SIM, sau o cartelă micro-SIM şi un card microSD pe aceeaşi tăviţă metalică. Din păcate, spaţiul de stocare poate fi mărit cu maximum 32 GB folosind card-uri. Cei care îşi doresc un telefon pe care să îl încarce odată pe săptămână vor trebui să ia în calcul şi faptl că acesta cântăreşte 184 grame şi că măsoară 0,9 cm în grosime. Avantajul este că în călătorii K10000 elimină necesitatea pentru o baterie externă, putând fi folosit pentru a încărca alte dispozitive. OUKITEL susţine că poţi încărca un iPhone de trei ori folosind funcţia de încărcare de pe K10000.

Smartphone-ul este disponibil acum pentru pre-comandă la preţul special de 240 de dolari, urmând a fi livrat din China în luna ianuarie. Costurile de transport şi vamă nu sunt incluse în preţul dispozitivului.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult