Pixel 7 Pro iese cam „șifonat” din testele de rezistență. VIDEO

02.11.2022

Telefoanele Pixel nu au o tradiție foarte lungă de construcție solidă. De-a lungul timpului, câteva modele au picat testele de rezistență extremă realizate de JerryRigEverything, iar unii posibili clienți probabil că așteptau și testul pentru noul Pixel 7 Pro pentru a verifica dacă într-adevăr acesta este „sigur” de cumpărat. Se pare că Pixel 7 Pro rezistă mai bine decât alte modele din gama de dispozitive Google, însă nu cu mult. Măcar nu se rupe de la jumătate.

Pixel 7 Pro, ușor de zgâriat în utilizare normală

În timp ce telefonul este construit din materiale premium, pe care le regăsim pe alte modele, precum aluminiu (reciclat, spune Google), și sticlă Gorilla Glass Victus, acestea nu par să fie cel mai bine îmbinate împreună. Cele două paneluri de sticlă sunt despărțite pe spate de „vizorul” în care sunt încadrate camerele foto, iar asta nu asigură integritatea structurală pe care o întâlnim pe alte modele. Astfel, atunci când telefonul este îndoit, o parte din ramă se desprinde de zona cu vizorul, întrucât îndoirea este posibilă. Se întâmplă ca fix acolo să fie poziționate și antenele din plastic alte dispozitivului.

Apoi, vizorul în sine nu este deloc rezistent la zgârieturi. Chiar dacă este din aluminiu, vopseaua lucioasă aplicată pe acesta este imediat zgâriată în contact cu aproape orice ai putea avea prin buzunar, precum monede, chei sau chiar fire de praf. De altfel, telefonul pare să fie zgâriat fără a intra în contact cu nimic în afară de praful din cameră și cutia în care a fost livrat.

Nici ecranul nu pare să fie unul dintre cele de calitate înaltă. Testul de ardere dezvăluie că pixelii săi sunt opriți permanent în contact cu focul. Desigur, acest test nu este unul care să ofere prea multe detalii despre o utilizare „normală” și efectele acesteia în timp, dar ar fi o idee bună să nu puneți telefonul lângă un șemineu, o plită sau o sobă, de exemplu.

Pixel 7 Pro iese astfel din testele de rezistență aproape intact, dar doar cu o nota de trecere, nu cu felicitări.

sursa: JerryRigEverything

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult