Samsung a lansat şi apoi a retras update-ul la Android 8.0 pentru Galaxy S8

15.02.2018
Samsung a lansat şi apoi a retras update-ul la Android 8.0 pentru Galaxy S8

Samsung începuse în urmă cu doar câteva zile să livreze o versiune finală de Android 8.0 Oreo către utilizatorii de Galaxy S9, însă compania a oprit lansarea fără să ofere alte detalii. Cei care au reuşit să instaleze noul software vor putea în continuare să îl folosească, cu riscul de a întâmpina probleme, însă cei care însă sunt pe Android 7 vor trebui să aştepte o versiune „reparată”, care ar trebui să se lanseze din nou în viitorul apropiat.

Nu este tocmai clar de ce a oprit Samsung lansarea actualizărilor pentru Galaxy S8, însă scenariul cel mai probabil este depistarea unei probleme majore în ultimul moment. Conform SamMobile, compania lucrează deja la dezvoltarea unei noi versiuni ale actualizării, însă nu există un termen concret pentru lansare. Pachetul software a fost eliminat complet de pe serverele Samsung, deci cei care doresc totuşi să facă update-ul nu au nicio sursă oficială din care să îl descarce.

Din fericire, actualizarea cu probleme a ajuns la un număr mic de utilizatori, întrucât aceasta a fost trimisă mai întâi către cei care erau înscrişi în programul de testare a versiunilor în stadiu „beta”. Dispozitivele care au primit actualizarea erau în mare parte în Europa şi împrejurimi din ţări precum Germania, Franţa, Polonia, Belgia, Turcia, Norvegia şi câteva din Est precum Emiratele Arabe şi India.

În timp ce Samsung se împiedică pe drum la livrarea de actualizări software pentru un singur model din seria de top, companii mai mici precum HMD Global reuşesc să ofere cel mai recent Android pe o plajă mai mare de dispozitive, de la modele entry-level, la mid-range şi chiar high-end. Desigur, modificările aduse de Samsung sistemului de operare Android sunt consistente şi necesită să fie adaptate după fiecare versiune nouă de la Google, în timp ce HMD livrează telefoanele cu Android curat, care poate fi mai uşor adaptat la dispozitivele sale.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult