Samsung anunţă Leader 8, un smartphone high-end cu clapetă

03.08.2017
Samsung anunţă Leader 8, un smartphone high-end cu clapetă

Samsung a anunţat Leader 8, un nou smartphone pe format clamshell, ceva care încă se caută în Asia, având în vedere lansările din ultimii câţiva ani. Acesta pare să fie o versiune mai ciudată a unui hibrid între Galaxy S7 şi S8, telefonul împrumutând hardware de la cele două terminale şi elemente estetice ale flagship-ului de anul acesta. Desigur, Leader 8 nu va ajunge pe piaţa europeană în mod oficial, însă cei care şi-l doresc cu adevărat vor putea probabil să îl comande.

Leader 8, pe numele său de listă SM-G9298, este un smartphone echipat cu două display-uri. Ambele măsoară 4,2” în diagonală şi vin cu rezoluţie Full HD, fiind realizate din panouri Super AMOLED, asemeni altor smartphone-uri produse de companie. Unul dintre acestea este amplasat la exterior, şi afişează notificări, data, ora şi poate fi folosit pentru autoportrete, în timp ce altul este amplasat la interior şi serveşte drept ecran principal.

Hardware-ul intern este compus dintr-un chipset Snapdragon 821 de la Qualcomm, un modul de 4 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi un acumulator de 2.300 mAh cu capabilităţi de încărcare rapidă şi încărcare wireless. Camera foto de 12 megapixeli cu diafragmă f/1.7 pare să fie identică cu cea de pe Galaxy S8, în timp ce camera frontală de 5 megapixeli este mai modestă şi probabil că nu va fi folosită prea mult, având în vedere că poţi folosi camera principală pentru autoportret. Toate acestea sunt integrate într-un corp cu grosime de 15,9 mm, care cântăreşte 235 grame. Desigur, fiind vorba despre un dispozitiv clamshell, avem de a face cu o tastatură fizică alfanumerică, deci scrisul de mesaje nu va fi foarte plăcut.

Nu este clar când va ajunge în magazinele din China, însă pare să fie dezvăluit în exclusivitate alături de China Mobile, deci probabil că cel puţin o perioadă, nu va fi disponibil în toate magazinele din această regiune. Nici preţul nu a fost momentan anunţat, însă având în vedere dotările, probabil că va ţinti către segmentul flagship.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult