Samsung Galaxy A53 va fi disponibil cu două chipseturi diferite, dar dotări aproape identice

23.12.2021
Samsung Galaxy A53 va fi disponibil cu două chipseturi diferite, dar dotări aproape identice

Venind după popularul A52/A52s, înlocuitorul Galaxy A53 păstrează designul minimalist și rețeta cu două versiuni de chipseturi, doar că acestea nu vor diferenția versiunea 4G și 5G a telefonului.

Păstrând direcția arătată deja, Samsung nu va lansa și o versiune 4G pentru Galaxy A53, telefonul urmând să fie disponibil exclusiv în echipare 5G. În schimb, producătorul sud-coreean pare că va prelua rețeta folosită pentru telefoanele din gama flagship, livrând Galaxy A53 cu chipset Snapdragon sau Exynos, configurația diferind de la o regiune la alta, fără ca viitorii cumpărători să aibă de ales în această privință.

Astfel, se parte că Galaxy A53 va ajunge în magazinele din SUA în echiparea bazată pe Exynos 1200, identificată cu numele de model SM-A536U. Mai departe, europenii primesc versiunea SM-A536B, iar consumatorii din Orientul Mijlociu și Africa de Nord se aleg cu versiunea SM-A536E. Din păcate, configurația celorlalte două versiuni nu este cunoscută, însă putem presupune că modelul de chipset va fi una dintre diferențele majore.

Probabil că decizia folosirii unor chipseturi diferite pentru același model de telefon a fost influențată de criza globală de semiconductoare, servind ca o măsură de „flexibilizare” a opțiunilor hardware. Din păcate, asta ar putea însemna că nu vei ști exact cu ce versiune de chipset vine exemplarul A53 comandat, decât după ce îl scoți efectiv din cutie.

Potrivit zvonurilor circulate până acum, Galaxy A53 este așteptat în magazine începând cu luna martie, lansat simultan cu alternativele Galaxy A33 și A73.

Din păcate, specificațiile Galaxy A53 nu sunt cunoscute în detaliu. Știm doar că telefonul va avea cameră principală de 64MP și un acumulator de 5000mAh, cu funcție de încărcare rapidă. Telefonul va fi oferit în versiuni de culoare albă, neagră, albastru și portocaliu.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult