Samsung ar putea folosi un furnizor de ecrane din China pentru seria Galaxy S21

28.04.2020
Samsung ar putea folosi un furnizor de ecrane din China pentru seria Galaxy S21

Potrivit dezvăluirilor făcute de compania DSCC specializată în studii de piață, Samsung ar putea echipa următorul flagship Galaxy S21, dar și alte modele Galaxy S și Galaxy A, cu ecrane OLED furnizate de producătorul chinez BOE. Aparent, pe lista de „cumpărături” a celor de la Samsung se află un nou ecran OLED flexibil de 6.67 inch, care ar urma să echipeze cel puțin una din variantele Galaxy S21.

Un alt beneficiar al ecranelor OLED furnizate de BOE pare să fie modelul Galaxy A91, care ar urma să primească tot un ecran de 6.67 inch, cu rezoluție Full HD+.

După ce Samsung Display și-a anunțat planurile de a scoate din fabricație ecranele bazate pe tehnologie LCD, BOE rămâne cel mai mare furnizor de panouri LCD din lume, părând mai probabil ca Samsung să-și acopere necesarul de ecrane LCD pentru televizoare și dispozitive mobile din gama inferioară de prețuri. În schimb, BOE este o amenințare directă la adresa Samsung pe segmentul OLED, compania sprijinită de puterea de la Beijing investind sume considerabile activitatea de cercetare și dezvoltare, țintind să devină cel mai mare furnizor de ecrane OLED pentru dispozitive mobile din lume.

Deși, probabil este un aranjament temporar, colaborarea dintre Samsung și BOE sugerează că produsele furnizorului chinez sunt cumva mai atractive decât cele obținute din fabricile proprii, fie din punct de vedere al performanțelor oferite, sau a costurilor. Desigur, există și posibilitatea ca Samsung doar intenționează sa-și asigure o sursă alternativă de ecrane OLED, pentru eventualitatea în care fabricile proprii nu pot acoperi cererea (ex. sunt închise din cauza instituirii unor noi măsuri de carantină Covic-19).

Potrivit estimărilor, cota Samsung Display deținută din piața globală de ecrane va scădea de la 80% în Q4-2019 la 69% în Q4-2020, prăbușirea fiind antrenată și de pierderea unor contracte importante (ex. cu Apple). Aparent, compania americană s-a orientat deja către producătorul BOE pentru furnizarea de ecrane OLED destinate seriei de telefoane iPhone 12.

Totuși, această variație a cotei de piață pentru Samsung ar putea fi una tranzitorie, compania sud-coreeană investind masiv în dezvoltarea de ecrane OLED pentru telefoane pliabile, anticipând extinderea acestui segment de piață.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult