Samsung pregătește Galaxy M42 5G, cu Snapdragon 750G și un preț atractiv

Autor: Aurelian Mihai 16.04.2021
Samsung pregătește Galaxy M42 5G, cu Snapdragon 750G și un preț atractiv

Galaxy M42 5G va fi primul telefon Samsung din seria Galaxy M care dispune de conectivitate 5G, la pachet cu un acumulator de capacitate extinsă și preț atractiv.

Anunțat mai întâi pentru piața din India, Galaxy M42 5G ar urma să fie disponibil oficial din data de 28 aprilie, eventual, mai târziu pentru consumatorii europeni.

Pe lângă designul carcasei, invitația la evenimentul de lansare confirmă și câteva dintre funcțiile cheie. Pentru început, noul M42 nu este foarte diferit de modelul Galaxy A42 5G, principala diferență fiind prezența unui acumulator mai mare.

Astfel, smartphone-ul va avea o camer selfie poziționată într-un decupaj tip picătură aplicat la partea de sus a ecranului, soluția fiind ceva mai ieftină decât perforația aplicată pe ecranul modelului A52
Deși, în ultima vreme nu prea mai are legătură cu încadrarea de preț, camera foto principală vine în configurație quad. Probabil că formula pornește de la un senzor principal de 48MP, la care se adaugă o cameră ultra-wide de 8MP, respectiv senzori macro și bokeh a câte 5MP fiecare. Cele din urmă sunt adăugate strict pentru completarea listei cu specificații, performanțele oferite fiind departe de a impresiona.

Galaxy M42 5G

Pe lista dotărilor cheie intră și suportul pentru plăți contactless, facilitate însă prin propriul serviciu – Samsung Pay. În ce privește aspectul estetic, M42 nu ar fi foarte diferit de modelul Galaxy A42 5G, oferind același finisaj în gradienți de culoare, dar aplicat pe o carcasă ceva mai groasă. Potrivit zvonurilor recente, Galaxy M42 5G folosește chipsetul Snapdragon 750G, oferind astfel același nivel de performanță ca și modelul Galaxy A52 5G, dar cu beneficiul unui acumulator de 6000 mAh (comparat cu 4500mAh la modelul deja lansat). Spre deosebire de modelul A52, M42 reduce considerabil puterea livrată în modul de încărcare rapidă, de la 25W la doar 15W.

Senzorul de amprente este plasat sub ecran, fapt ce confirmă folosirea tehnologiei OLED.

Telefonul rulează Android 11 cu interfața One UI 3.1.

Pornind de la prețul de 270-335 dolari speculat pentru piața din India, putem deduce că noul Galaxy M42 5G nu va fi cu mult mai ieftin decât modelul A52 5G, Samsung mizând pe acumulatorul de capacitate extinsă pentru atragerea de cumpărători.