Samsung SGH-i620 va fi lansat în Europa

31.08.2007
Samsung SGH-i620 va fi lansat în Europa

Samsung a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu ocazia unuia dintre cele mai importante târguri de Consumer Electronics, IFA (31 august -5 septembrie, Berlin), smartphone-ul SGH-i620. Terminalul bazat pe versiunea 6 de Windows Mobile, este un slider cu tastatură QWERTY. Printre tehnologiile incluse se numără GPRS, EDGE şi Bluetooth, însă este lipsit de aportul conexiunilor WiFi.

Controller-ul este de tip Jog Dial, ecranul are 2 inch, iar camera principală oferă o rezoluţie de 2MP. Telefonul celor de la Samsung impresionează prin subţirime, la cei doar 16 mm ai săi. Despre disponibilitate se ştie doar că Germania va fi prima ţară vizată, în septembrie, iar ulterior restul ţărilor europene.

Samsung SGH-i620

Urmărește Go4IT.ro pe Google News