Telefoane cu ecran 3D – abureală de marketing

Autor: George Adrian Olteanu 11.05.2010
Telefoane cu ecran 3D - abureală de marketing

Telefoanele mobile au evoluat până la un prag de la care
nu mai putem cere miracole. Cel puţin nu în
următorii cinci, poate chiar zece ani. Până când vom asista la
trecerea într-o sferă cu totul revoluţionară (probabil cea a
telefoanelor cu ecrane flexibile sau cine ştie, a
celor
polimorfe
), producătorii ne bombardează cu
funcţii minore care să justifice totuşi lansarea unor noi serii de
dispozitive şi să ne închidă gura, să nu cumva să spunem că
anul acesta nu a apărut nimic interesant„.

În principiu, capitolele care se reîmprospătează periodic şi
unde mai au loc schimbări importante sunt Internet
(viteze din ce în ce mai mari) şi calitatea înregistrărilor
video
. Dintre acestea, singurul loc unde într-adevăr se
investeşte serios este Internetul. Aşteptăm cu nerăbdare
dezvoltarea la scară largă a reţelei 4G

(LTELong Term
Evolution), cea care ne promite viteze uriaşe de
până la 100 Mbit/s.

La foto, marketing-ul a devenit deja mult prea agresiv şi
departe de realitate. Cursa megapixelilor a dus rapid la rezoluţii
foto impresionante pe hârtie: 12 MP! În realitate, pozele sunt
comparabile din punct de vedere calitativ cu cele de 3.2 MP de acum
patru ani.

Ultimul răcnet în materie de dotări pe telefon
este ecranul 3D. Da, aţi citit bine. Abia ce am
scris câteva materiale despre
televizoare şi televiziuni 3D
şi iată că la
scurt timp producătorii de dispozitive mobile au anunţat această
inovaţie. Primul, nimeni altul decât Samsung. Al doilea, în mod
surprinzător, Motorola. Modelele anunţate sunt Samsung W960
AMOLED 3D
, respectiv Motorola MT810.

Samsung W960 AMOLED 3D

Spre deosebire de televizoare, unde tehnologia stereoscopică
necesită purtarea unor ochelari speciali, pe telefoane vom
putea percepe efectul tridimensional cu ochiul liber
,
mulţumită autostereoscopiei. Principiul de funcţionare este similar
cu cel folosit pentru fotografiile care se schimbau atunci când te
uitai dintr-un alt unghi la ele. Pe ecran sunt dispuse lentile
verticale subţiri care măresc anumite imagini în funcţie de unghiul
din care sunt privite, oferind percepţia de adâncime de câmp. Mai
multe despre tehnicile de creare a imaginii 3D în articolul
Ecrane
3D – cum funcţionează şi de ce nu le avem pe
birou
„.

Până acum nu am avut ocazia să testăm astfel de echipamente,
astfel că nu putem acorda o notă experienţei 3D autostereoscopice.
Putem doar specula pe marginea a ceea ce ne oferă
teoretic şi raportându-ne la faptul că, totuşi, vom privi pe un
ecran de telefon de maximum 4 inch. „Cât de 3D” poate fi? Din ce am
observat pe parcursul vizionărilor, dimensiunea ecranului are un
rol important asupra percepţiei noastre. Lăsând la o parte
calitatea vizuală, ne îndreptăm atenţia către inevitabilele
costuri.

Costurile de producţie vor fi cu siguranţă mai mari, dar
producătorii fac acum, în stadiul de pionerat, tot felul de
compromisuri mai mult sau mai puţin evidente
pentru a păstra un preţ atractiv. Spre exemplu,
telefonul Samsung duce lipsa conectivităţii Wi-Fi şi are o cameră
mediocră de 3.2 MP. De asemenea, în locul unei platforme de operare
avansate, dispozitivul rulează un sistem ce suportă doar aplicaţii
JAVA. Despre Motorola MT810 nu se ştiu încă foarte multe lucruri,
dar din primele informaţii se pare că avem de a face cu un
dispozitiv mai performant: cameră de 5 MP, înregistrare video HD,
platformă Ophone (derivată din Android).

Legat de tendinţe, este clar că aceste două modele nu
vor rămâne singurele
, chiar dacă telefoanele 3D se vor
dovedi un fiasco. Personal, nu cred că vor reuşi să se impună decât
cu forţa, adică să nu avem altceva de ales. Gândiţi-vă în primul
rând că veţi scoate mai mulţi bani din buzunar pentru o facilitate
de nişă, neinteresantă pentru mulţi dintre noi.

Cine va plăti pentru aşa ceva? Un business man?
Nu cred. Un om pragmatic? Nici atât. Un bătrân? Evident, nu. Un
elev sau un student? Doar dacă e de bani gata. Singurii care vor
îmbrăţişa această inovaţie spectaculoasă (dar cam inutilă în viaţa
de zi cu zi) vor fi indivizii entuziaşti, cei care ar cumpăra orice
noutate pentru că pur şi simplu la asta aspiră – la noutate.

Din punctul meu de vedere, integrarea display-urilor 3D
pe telefoanele mobile nu era deloc o necesitate
. Cred că
este o decizie pripită a producătorilor dornici să umple golul
dintre inovaţiile cu adevărat folositoare (GPS, Bluetooth, 3G,
Wi-Fi, multitouch ş.a.m.d.) cu scopul de a fi cumva cu un pas în
faţa celorlalţi. Aici nu e cazul.