Telefoanele OPPO intră în oferta încă unui operator din România. Modelele disponibile

20.05.2021
Telefoanele OPPO intră în oferta încă unui operator din România. Modelele disponibile
Foto: Profimedia Images

Smarthphone-uri și accesorii OPPO au intrat în oferta încă unui operator mobil din România. Dispozitivele sunt deja disponibile la Orange, Vodafone și Digi.

Acum, trei modele de telefoane au intrat în oferta Telekom România. Produsele OPPO sunt disponibile în magazinul online Telekom.ro, dar și în magazinele fizice ale companiei sau ale partenerilor săi.

Primele modele de smartphone-uri care intră în portofoliul operatorului sunt OPPO A15, A53 și Reno4 Lite, urmând ca în perioada următoare numărul acestora să crească.

Pe scurt, OPPO A15 are display cu diagonala de 6,52”, chipset MediaTek Helio P35, capacitate de stocare internă de 32 GB, cameră principală cu trei senzori (main de 13 MP, macro de 2 MP și depth de 2 MP) și baterie de 4.230 mAh.

OPPO A53 are ecran de 6,5”, cu rată de împrospătare de 90 Hz, chipset Snapdragon 460, 4 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 64 GB, cameră principală triplă (senzor main de 13 MP, macro de 2 MP și depth de 2 MP) și baterie de 5.000 mAh cu încărcare rapidă (18 W).

OPPO Reno4 Lite vine cu display de 6,43”, chipset MediaTek Helio P95, 8 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 128 GB, cameră principală cu patru senzori (main de 48 MP, ultrawide de 8 MP, macro de 2 MP și depth de 2 MP) și baterie de 4.015 mAh.

Prețurile la care sunt oferite telefoanele fără abonament, la Telekom, sunt: 1.319 lei pentru Reno4 Lite, 849 lei pentru A53 și 659 lei pentru A51.

CITEȘTE ȘI:

Creat de Huawei, Harmony OS ar putea fi preluat de Xiaomi, Oppo și Vivo, ca alternativă Android

Unihertz Titan Pocket este un dispozitiv compact cu tastatură fizică în stil BlackBerry

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult