Top telefoane Android puternice, cu 10GB memorie RAM

Top telefoane Android puternice, cu 10GB memorie RAM

OnePlus 6T McLaren Edition diferită de modelul standard printr-un singur aspect esenţial. Prezentat într-o carcasă cu aspect de fibră de carbon, OnePlus 6T McLaren Edition este cu siguranţă mai elegant decât modelul standard OnePlus 6T, dar şi mai scump. În schimbul preţului de 699 euro ne alegem cu 10GB memorie RAM, 250GB stocare internă şi o versiune „turbo” a adaptorului de alimentare obişnuit, capabil să furnizeze o putere de până la 30W prin conectorul USB-C. Asta se traduce într-un timp de aşteptare simţitor redus la încărcarea acumulatorului. Potrivit companiei producătoare, acumulatorul telefoanelor OnePlus 6T McLaren Edition ajunge la 50% din capacitate după numai 20 minute de încărcare.

OnePlus 6T McLaren Edition se aseamănă cu modelul Oppo Find X Lamborghini Edition, designul preluând designul cu aspect de fibră de carbon şi finisaj glossy. Pe lateralul carcasei atrage atenţia logoul McLaren redat în nuanţa Papaya Orange întâlnită şi la maşinile de Formula 1. Pachetul cu accesorii include un cablu USB-C destul de gros, îmbrăcat în manşon din nailon asortat folosind culorile McLaren

Xiaomi Mi Mix 3

Xiaomi vine cu propria interpretare a mecanismului folosit de rivalul Vivo Nex S pentru a ascunderea camerei foto, întoarsă pe dos. În loc să pună camera foto într-un modul separat, Mi MIX 3 pune întregul ecran pe un mecanism care permite glisarea în jos peste corpul carcasei. Astfel, partea din spate a telefonului păstrează construcţia de tip monolit, mai simplu de prelucrat pentru aplicarea finisajelor din material ceramic şi teoretic mai rezistentă.

Telefonul reuşeşte să păstreze aparenţa de inovaţie, fără a fi fundamental diferit de competiţia de produsele cu design mai convenţional.

Xiaomi Mi Mix 3 este promis să fie primul smartphone 5G din lume, motorizat de chipsetul Snapdragon 845 şi oferit cel puţin într-o variantă cu 10 GB memorie RAM.

Xiaomi Black Shark Helo

Black Shark Helo, este primul smartphone anunţat cu 10 GB de memorie RAM, acesta urmând să fie disponibil exclusiv în China. Desigur, preţul său este mult mai mic decât al altor dispozitive de pe piaţă cu specificaţii tehnice similare.

Black Shark Helo este cel de-al doilea smartphone de gaming produs de Xiaomi în parteneriat cu producătorul de produse de gaming Black Shark din China. Din punct de vedere hardware, modelul Helo este cel de-al doilea smartphone de gaming produs de Xiaomi în parteneriat cu producătorul de produse de gaming Black Shark din China.

Xiaomi a ales să înlocuiască ecranul LCD de pe modelul anterior cu un panou OLED 1080p cu diagonală de 6”, însă a păstrat chipset-ul Snapdragon 845. Există în continuare versiuni cu 6, respectiv 8 GB memorie RAM, însă configuraţia de top vine cu cei 10 GB, care este o cantiatate în premieră mondială pe un smartphone.

Nubia Red Magic Mars

Al doilea smartphone din gama Red Magic, modelul Mars este adresat în primul rând pieţei din china şi vine într-o configuraţie generoasă, având 256GB spaţiu de stocare, ecran IPS de 6”, chipset Snapdragon 845 şi  Android 9 Pie, totul la preţul de 575 dolari.

Din păcate nu există indicii cum că acest produs va fi lansat şi pentru pieţele de desfacere internaţionale. Dispozitivul conturează însă o imagine despre cum vor  arăta noile modele smartphone cu 10 GB memorie RAM, pregătite pentru lansare în anul 2019.

Vivo anunţă NEX Dual Display Edition

Flagship impresionant cu două ecrane şi trei camere foto, Vivo NEX Dual Display Edition renunţă la o componentă esenţială pentru a putea oferi o experienţă „completă” de vizionare: camera foto frontală.

Dacă pe modelele NEX din trecut, camera foto era retractabilă, ieşind la suprafaţă doar la nevoie, de data aceasta camera a fost eliminată complet, fiind încurajată utilizarea camerei de pe spate pentru obţinerea de poze. Acest concept a fost folosit de curând şi de ZTE în realizarea modelului Nubia X.

Practic, Vivo a preferat să integreze un display complet pe partea din spate pentru a servi drept „oglindă” pentru selfie-uri. Evident, ecranul de pe spate are o ramă proeminentă deasupra şi sub ecran şi foloseşte un panou 16:9 cu rezoluţie Full HD, cu o diagonală de 5,5”. Ecranul de pe partea din faţă vine însă cu rezoluţie Full HD+ (2.340 x 1.080 pixeli) şi diagonală de 6,39”, cu doar o mică zonă neagră în partea de jos. Ambele folosesc tehnologia AMOLED, deci probabil că sunt produse de Samsung.

Cu preţ de aproximativ 725 dolari, semnificativ mai mic decât în cazul altor modele de top ale concurenţei, Vivo NEX Dual Display Edition este o alegere atractivă în faţa produselor flagship livrate de branduri consacrate.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult