Un iPhone 11 încă funcţionează perfect după ce fost găsit sub apă, unde a stat două luni

Autor: Cătălin Niţu 02.03.2020
Un iPhone 11 încă funcţionează perfect după ce fost găsit sub apă, unde a stat două luni

Cu noua generaţie de iPhone-uri, Apple se poate lăuda cu faptul că are cele mai rezistente telefoane atunci când vine vorba despre certificarea IP68. Modelele iPhone 11 Pro pot rezista la adâncime dublă faţă de specificaţiile standarde de certificare (4 metri timp de jumătate de oră), în timp ce modelul iPhone 11 standard poate rezista la 2 metri adâncime timp de jumătate de oră, la fel ca modelele iPhone XS de anul trecut. Astfel, este impresionant faptul că un model iPhone 11 a reuşit să reziste două luni sub apă şi să poată funcţiona în continuare, după ce o familie a pierdut telefonul în „Seven Seas Lagoon” de la Disney World.

În luna octombrie a anului trecut, familia Troyer, în timpul vizitei la Disney World a reuşit să piardă telefonul fiicei lor, acesta fiind scăpat în apă în celebra lagună Seven Seas din cadrul Disney World din Orlando, Florida. Telefonul era nou, întrucât abia apăruse în magazine şi conţinea toate fotografiile pe care Lisa, Jacob şi fiica lor Sophie le-au realizat în timpul călătoriei. Aceştia au cerut ajutorul angajaţilor Disney World, însă aceştia nu au oferit promisiuni.

Desigur, între timp, cei doi soţi Troyer i-au cumpărat fiicei un nou telefon, însă la două luni distanţă, aceştia au primit un apel din partea Disney World, care spunea că telefonul a fost găsit. Nu erau speranţe că acesta ar putea să mai funcţioneze după atât de mult timp sub apă, însă se pare că aşteptările au fost întrecute. Husa telefonului a adunat alge şi nisip în cele două luni de „scufundare”, însă în rest telefonul arată ca nou şi funcţionează şi arată ca nou după încărcare. Astfel, cei trei au reuşit să îşi recupereze şi fotografiile din vacanţă.

Acesta este un caz fericit, întrucât iPhone-ul nu ar trebui, conform specificaţiilor, să reziste la scufundări pe termen lung. De asemenea, în ciuda faptului că iPhone-urile începând cu generaţia iPhone 7 sunt rezistente la apă, este important de menţionat faptul că garanţia Apple nu acoperă daune cauzate de infiltrarea apei în interiorul dispozitivului. Dacă sistemul de protecţie este deteriorat, acesta nu va fi reparat decât contra cost. De altfel, garniturile şi adezivul folosite în construcţia telefoanelor rezistente la apă se deteriorează în timp, deci faptul că telefonul era nou a ajutat foarte mult în cazul de faţă.