Viitoarele telefoane iPhone ar putea folosi ecrane cu tehnologie Force Touch

11.03.2015
Viitoarele telefoane iPhone ar putea folosi ecrane cu tehnologie Force Touch

Atunci când Apple ne-a prezentat pentru prima oară ceasul Watch, una dintre puţinele caracteristici tehnice ieşite din comun a fost suprafaţa capacitivă tactilă capabilă să facă diferenţa dintre o atingere uşoară şi o apăsare puternică. Preluată ulterior de către touchpad-urile noului MacBook şi modelelor actualizate MacBook Pro, tehnologia Force Touch se pare că-şi va face locul şi pe viitoarele iPhone 6S şi iPhone 6S Plus.

Apple a vorbit pentru prima oară de Force Touch în luna septembrie a anului trecut, însă compania nu a oferit mai multe detalii tehnice, iar posibilitatea diferenţierii între o apăsare uşoară şi una mai puternică a părut doar o reîmpachetare sonoră  a banalului „long press”. La lansarea oficială de acum câteva zile, Apple a oferit mai multe detalii despre această tehnologie şi a dezvăluit că Force Touch a fost preluat şi de către touchpad-urile laptopurilor MacBook şi MacBook Pro. Conform Wall Street Journal, această tehnologie şi-ar putea face apariţia şi în cadrul viitoarelor telefoane iPhone.

Publicaţia afirmă că Apple intenţionează să implementeze tehnologia Force Touch în ecranele viitoarelor telefoane iPhone, aceasta urmând să fie folosită de către viitorul iOS 9 pentru îmbunătăţirea modului de control tactil. În prezent, o apăsare prelungă pe ecran este folosită pentru declanşarea unor acţiuni alternative de către aproape toate sistemele de operare, însă Force Touch ar putea fluidiza modul de lucru.

Wall Street Journal nu a intrat însă în posesia unor informaţii mai bogate şi este neclar modul în care Apple va implementat Force Touch. În cazul Apple Watch, Force Touch foloseşte o matrice de senzori ascunsă sub rama ecranului care fructifică flexibilitatea panoului P-OLED din interior, în timp ce MacBook şi MacBook Pro folosesc doar patru senzori speciali amplasaţi la extremităţile touchpad-ului.

În primul caz, viitoarele telefoane iPhone ar trebui să folosească şi ele un ecran flexibil, însă informaţiile neoficiale culese de la furnizorii de componente parteneri încă nu au vorbit despre această posibilitate. În cel de-al doilea caz, Apple ar putea folosi soluţia adoptată deja pentru MacBook sau MacBook Pro, însă acest sistem este mai voluminos şi ar putea avea aceleaşi deficienţe ca vechiul SurePress de la BlackBerry.  Lansat acum şapte ani, telefonul BlackBerry Storm a folosit patru comutatoare amplasate sub colţurile ecranului, este drept, doar pentru a oferi o apăsare fizică reală, dar s-a lovit de probleme de fiabilitate din cauza umidităţii şi mizeriei care se strecurau pe sub marginea mobilă a ecranului.

Wall Street Journal afirmă că viitoarele iPhone 6S şi iPhone 6S Plus vor păstră designul şi dimensiunile modelelor actuale, ceea ce cu greu s-ar putea numi o surpriză. Publicaţia afirmă că Apple va adăuga o nouă culoare rose pe lângă actualele argintiu, gri şi auriu, aceasta urmând probabil să se asorteze cu nuanţa unuia dintre modelele noi de Apple Watch Edition.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News