Vivo X30 ar putea fi primul telefon de pe piaţă cu procesor Exynos 980 şi modem 5G de la Samsung

08.11.2019
Vivo X30 ar putea fi primul telefon de pe piaţă cu procesor Exynos 980 şi modem 5G de la Samsung

Samsung pare să aibă planuri măreţe pentru gama sa de chipset-uri Exynos, începând în ultimii ani să împărtăşească această tehnologie şi cu alţi producători de dispozitive. Meizu şi Motorola au fost clienţi Samsung în trecut, iar acum se alătură şi compania chineză Vivo, care tocmai a anunţat alături de prodcătorul sud coreean un parteneriat pentru noua sa generaţie Exynos echipată cu modem 5G. Primul dispozitiv cu Exynos 980 şi modem de generaţie nouă va fi integrat în modelul Vivo X30, care va fi lansat la sfârşitul acestui an.

Exynos 980 nu este un chipset de top, precum modelul 990, anunţat recent, pe care cel mai probabil îl vom regăsi în Galaxy S11 la începutul anului viitor. Acesta este produs pe litografie de 8nm FinFET şi integrează două nuclee Cortex-A77 de putere mare la 2,2 GHz, alături de şase nuclee Cortex-A55 la 1,8 GHz. Acesta beneficiază şi de un GPU Mali-G76 MP5, însă toate acestea oferă doar performanţă de medie.

Desigur, Vivo X30 nu va ţinti către piaţa de dispozitive flagship, fiind unul dintre primele modele de medie echipate cu 5G. Samsung spune că Exynos 980 poate atinge viteze de până al 2,55 Gbps pe 5G şi combinând conexiunea 5G cu cea 4G, poate să urce chiar şi până la 3,55 Gbps. Este o performanţă impresionantă, având în vedere limitările tehnologiei 4G, însă cel mai probabil, majoritatea conexiunilor nu vor ajunge niciodată la aceste viteze în următorii câţiva ani.

Unul dintre motive ar fi lăţimea de bandă limitată la nivelul operatorilor telecom, iar a doua va fi aglomeraţia reţelei. Cu cât vor fi mai mulţi utilizatori de 5G conectaţi la un singur nod, cu atât viteza de transfer va scădea pentru fiecare în parte, banda totală fiind împărţită la fiecare utilizator.

Revenind la Vivo X30, acesta nu a fost încă prezentat oficial, lansarea fiind pregătită pentru luna decembrie. Ce ştim însă despre acest model este că va fi echipatcu un ecran AMOLED la 90Hz de 6,5”, va beneficia de 8 GB RAM şi 256 GB stocare şi va integra un acumulator de 4.500 mAh cu încărcare rapidă la 22,5 sau 30W. Camerele foto vor fi patru la număr pe partea din spate, cu un senzor principal de 64MP, unul secundar (probabil ultra-wide) de 13 MP şi unul cu zoom de 8 megapixeli. Cel de-al patrulea senzor ar putea fi folosit pentru fotografie macro sau aproximarea distanţei, întrucât are o rezoluţie de numai 2 MP.

Există însă zvonuri şi despre o versiune superioară, numită X30 Pro, care ar putea veni cu un ecran şi mai mare, de 6,89” şi frecvenţă de 90Hz, 12 GB RAM şi acumulator de 4.500 mAh cu încărcare rapidă la 44 W. Camerele foto vor fi însă în format 60 MP + 12 MP + 13 MP +13 MP. Nu este clar cum vor fi diferite faţă de cele de pe X30 standard.

Vom afla mai multe despre Vivo X30 mai aproape de lansare şi probabil că vom începe să vedem din ce în ce mai multe dispozitive echipate cu procesoare Samsung de la parteneri terţi. Fiind obişnuiţi să vedem doar telefoane cu procesoare Qualcomm sau MediaTek de la producătorii din China, Samsung ar putea oferi o concurenţă care să avantajeze în primul rând clienţii, companiile urmând să lanseze produse cu performanţă similară sau mai bună la preţuri competitive.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult