Vivo XPlay 5 – primul smartphone cu 6 GB memorie RAM

24.02.2016
Vivo XPlay 5 - primul smartphone cu 6 GB memorie RAM

Vivo, un producător activ mai ales în pieţele asiatice, este primul care se poate lăuda cu un smartphone având 6 GB memorie RAM. Mai mult decât atât, Vivo XPlay 5 este un adevărat top de gamă, motorizat de puternicul chipset Snapdragon 820, întâlnit şi la rivali precum Samsung Galaxy S7 şi LG G5.

Aşteptat să fie prezentat oficial în cadrul unui eveniment de presă programat pentru data de 1 martie, Vivo XPlay 5 este subiect fierbinte la bursa zvonurilor, primind chiar şi o listă preliminară cu specificaţii. Astfel, noul smartphone ar urma să primească un ecran spaţios, curbat pe ambele laturi şi cu rezoluţie Quad HD (2560 x 1440 pixeli). Configuraţia de nivel high-end, având ca element central cel mai puternic chipset din oferta Qualcomm şi o cantitate record de memorie RAM LPDDR4, este susţinută cu un acumulator de 4300 mAh, suficient de puternic cât să nu vizităm prea des adaptorul AC.

Dincolo de cantitatea memoriei RAM şi ecranul asemănător celui folosit cu telefoane din seria Galaxy S7 Edge, noul Vivo XPlay 5 ar putea să aibă încă un atu important – funcţie de încărcare solară, care să extindă durata bateriei profitând de sursele de lumină ambiantă.

Amatorii de poze şi selfie-uri vor avea la dispoziţie o cameră foto principală cu senzor de 16 MP, respectiv cameră foto de 8 MP deasupra ecranului.

Pentru detalii complete, respectiv mai multe informaţii despre eventuala disponibilitate a noului smartphone XPlay 5 în pieţele de desfacere internaţionale, va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de lansare programat pentru începutul lunii viitoare.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult