WileyFox Storm şi Swift: două smartphone-uri britanice de buget

26.08.2015

O companie britanică numită WileyFox a anunţat două smartphone-uri mid-range ieftine bazate pe sistemul de operare Cyanogen. Acestea sunt realizate în parteneriat cu Qualcomm şi urmează să fie lansate în curând în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Cele două modele se numesc Swift şi Storm şi vor fi vândute exclusiv online, pre-comenzile urmând a fi deschise pentru doritori.

WileyFox Swift este modelul de bază, care oferă un display de 5” cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) şi este realizat în jurul chipset-ului Snapdragon 410. Pe partea din faţă a fost aplicată sticlă de protecţie Gorilla 3, iar spatele pare să fie realizat din plastic. Alături de procesorul quad-core, Swift integrează şi 2 GB memorie RAM, opţiuni de 16 sau 32 GB spaţiu de stocare intern şi camere foto de 13, respectiv 5 megapixeli. Nu în ultimul rând, acest model este compatibil cu reţele LTE şi poate funcţiona şi cu două cartele SIM.

Storm, modelul superior, face tranziţia la un display de 5,5” cu rezoluţie Full HD, protejat tot de Gorilla Glass 3. Chipsetul folosit pentru realizarea acestui terminal este Snapdragon 615, care integrează un procesor octa-core, care a fost pus lângă 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare intern. WileyFox Storm include un locaş pentru card-uri microSD, un senzor foto de 20 megapixeli IMX220 de la Sony, şi un senzor de 8 megapixeli pentru camera frontală numit „Selfy”. Şi acest model oferă conexiune de date 4G şi poate funcţiona cu două cartele SIM.

WileyFox Storm

WileyFox va comercializa modelul Swift la un preţ care porneşte de la 129 lire sterline, iar modelul Storm de la 199 lire sterline. Varianta ieftină este programată pentru lansare în luna septembrie, iar cea mai scumpă în octombrie. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult