Windows Mobile, un sistem de operare pentru telefoane inteligente

Windows Mobile, un sistem de operare pentru telefoane inteligente
Programe şi telefoane

Programe pentru Windows Mobile

Windows Mobile, ca şi Windows pentru PC, include o serie de aplicaţii preinstalate. Pocket Internet Explorer încearcă să joace rolul unui browser Web, însă este la fel de neinspirat ca şi fratele său mai mare. Pocket Outlook în schimb este un client de e-mail bun, cu suport pentru toate tipurile de servere şi conexiuni cunoscute, inclusiv push-mail. Pentru conţinutul multimedia este prezent la datorie Windows Media Player.

Partea bună este că există numeroase programe pentru Windows Mobile pe care utilizatorul le poate instala oricând pentru a înlocui sau suplini aplicaţiile preinstalate. Şi la fel ca şi programele pentru PC, avem şi aici programe gratuite şi comerciale. Smartphone.net, Mobiletopsoft şi Smartphone-Freeware sunt doar câteva dintre site-urile de pe care pot fi descărcate programe pentru Windows Mobile.

Pentru instalarea programelor şi sincronizarea calandarului, agendei, notiţelor şi contactelor cu Microsoft Outlook se foloseşte programul Microsoft ActiveSync. De obicei, acesta este inclus pe CD-ul din pachetul dispozitivului, iar cea mai recentă versiune poate fi descărată de aici. Utilizatorii de Vista au la dispoziţie Windows Mobile Device Center şi pot găsi cea mai recentă versiune aici.

Windows Mobile Device Center

Poate cel mai important aspect pe care un utilizator nou trebuie să-l ştie despre Windows Mobile este legat de modul de gestionare a aplicaţiilor. Windows Mobile nu închide programele când se apasă pe X-ul din colţul dreapa sus, ci doar fereastra respectivă. Programul propriu-zis rămâne rezident în memoria RAM pentru a fi accesat mai rapid la o viitoare redeschidere. De aceea, este foarte important ca înainte să cumperi un dispozitiv cu Windows Mobile să te asiguri că are suficientă memorie RAM. Sunt recomandaţi 128 MB RAM pentru versiunile actuale de Windows Mobile. În cazul în care această memorie este mai mică, pot surveni probleme de stabilitate în momentul în care sunt deschise prea multe programe. În această situaţie este recomandat să se închidă din Task Manager unele aplicaţii pentru eliberarea memoriei RAM.

Dispozitive cu Windows Mobile

Cel mai important partener al Microsoft, legat de Windows Mobile este HTC. Alături de acesta, alţi producători precum Samsung sau Asus, oferă telefoane inteligente şi PDA Phones cu Windows Mobile. HTC TyTN II, HTC Touch şi Asus M530w sunt doar căteva exemple de terminale cu Windows Mobile.

HTC Touch

Există şanse mici să vedeţi vreodată vreun Nokia sau Sony Ericsson cu Windows Mobile, atâta vreme cât aceştia sunt susţinătorii principali ai rivalului Symbian. La ora actuală, cel mai răspândit sistem de operare pentru telefoane inteligente este Symbian. Asta şi datorită celor doi mari producători sus amintiţi. Însă, odată cu creşterea popularitatăţii dispozitivelor HTC, Microsoft câştigă încet dar sigur cota de piaţă.

File de poveste

Telefoanele cu Windows Mobile sunt unele dintre
cele mai populare dispozitive inteligente la ora actuală. Prin
acest sistem de operare Microsoft încearcă să se
impună pe piaţa sistemelor pentru dispozitive mobile, numai că,
spre deosebire de PC-uri, aici se confruntă cu concurenţa reală a
producătorilor importanţi precum Nokia şi
Sony Ericsson.

Însă pentru a intra în amănunte despre acest sistem de operare,
trebuie mai întâi făcută referire la termenul de
smartphone. Diferenţa dintre un telefon obişnuit
şi un smartphone este dată de sistemul de operare.
Spre deosebire de sistemele de operare ale telefoanelor obişnuite,
cele de smartphone au două avantaje importante. Primul dintre
acestea este API-ul (Application Program
Interface) care permite instalarea aplicaţiilor şi utilitarelor
software, întocmai ca pe un sistem de operare de PC, cum este
bine-cunoscutul Windows.

Windows Mobile

Al doilea avantaj major al acestui tip de sistem de operare este
dat de multitasking. Datorită acestei facilităţi,
pot fi deschise mai multe programe simultan, iar trecerea de la
unul la altul se face cu ajutorul unui Task Manager similar celui
din Windows. Există 6 sisteme de operare importante pentru
telefoane inteligente: Symbian OS, Windows Mobile, Linux, Apple OS
X, Palm OS şi RIM BlackBerry. Noi ne vom opri asupra lui Windows
Mobile, cu ocazia săptămânii cu acelaşi nume pe go4it.ro.

Windows Mobile, file de poveste

Windows Mobile este instalat pe 4 tipuri de dispozitive mobile:
Pocket PC, Smartphone, Media Center portabil şi automobile (Windows
Mobile for Automotive, sistem de operare ce se ocupă de funcţiile
de comunicare, informare şi multimedia ale unei maşini). În ultimii
ani, combinarea funcţiilor de Pocket PC şi telefon au dat naştere
unui nou tip de dispozitiv, numit PDA Phone.

Lăsând la o parte sistemele Media Center portabile şi
automobilele, Microsoft a dezvoltat două versiuni diferite de
Windows Mobile pentru PDA Phone şi smartphone. La bază, cele două
versiuni au aceleaşi caracterisitici, însă variantele
pentru PDA Phone
oferă funcţii avansate de editare
a documentelor
(varianta pentru smartphone permite doar
vizualizarea acestora) şi sunt optimizate pentru funcţia
touchscreen
.

Windows Mobile

De-a lungul timpului, Windows Mobile a cunoscut mai multe
versiuni. A început cu Pocket PC 2000, a continuat cu Pocket PC
2002, Windows Mobile 2003, Windows Mobile 2003 SE şi Windows Mobile
5.0. Cea mai nouă versiune, Windows Mobile 6 (nume
de cod Crossbow), a fost lansată oficial anul acesta, pe 12
februarie, la 3GSM World Congress 2007 în Barcelona. Windows Mobile
6 este la rândul său împărţit în 3 variante: Standard pentru
smartphone, Classic pentru PDA fără funcţie GSM şi Professional
pentru PDA Phone.

În prezent, Microsoft lucrează la viitoarea versiune de Windows
Mobile, nume de cod Photon. Dincolo de noutăţile pur tehnice pe
care noua versiune le va aduce, Photon va oferi o varianta comună
pentru PDA şi smartphone, optimizată atăt pentru utilizarea pe bază
de Styluss, cât şi pentru tastele dedicate. Photon ar trebui să fie
gata în prima jumătate a lui 2008. Însă până atunci, este aşteptat
un update (Office
Mobile 6.1
) care va introduce suportul pentru formatele de
documente create cu
Microsoft Office 2007
(docx, xlsx, pptx).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News