Windows Phone 8S – smarthone HTC cu ecran de 4 inch, la un preţ bun

Windows Phone 8S - smarthone HTC cu ecran de 4 inch, la un preţ bun

Chiar dacă poate crea confuzie asociind numele celui mai nou OS Microsoft pentru telefoane inteligente cu propriul produs, HTC se asigură că noul terminal Windows Phone 8S nu are cum să treacă neobservat, mai ales printre cei care apelează la motoarele de căutare pentru informaţii şi modele de telefoane cu WP8.

HTC Windows Phone 8S

Lăsând la o parte numele cam lung, noul model HTC este un smartphone decent pentru Windows Phone 8, echipat cu ecran WVGA de 4 inch şi procesor dual-core la 1 GHz cu nucleu Snapdragon S4. Avem 512 MB memorie RAM pentru aplicaţii şi 4 GB spaţiu de stocare intern, din care o parte este alocat OS-ului WP8.

HTC a ales să folosească tehnologiile Beats Audio şi pentru noul 8S, dar fără a include hardware specializat pentru etajul de amplificare audio. În schimb, avem o aplicaţie Beats Audio ce prezintă un mesaj de dialog la conectarea setului de căşti, întrebându-ne dacă vrem să activăm setările optimizate pentru căştile Beats Audio.

Pe lista dotărilor intră o cameră foto de 5 MP, cu autofocus şi blitz LED, cuplată unui ansamblu optic cu apertură F/2.4. În afară de poze, acesta mai oferă suport şi pentru captură video la rezoluţie 720p. Din păcate deasupra ecranului protejat cu o barieră Gorilla Glass nu găsim şi o cameră secundară, fapt ce îi va nemulţumi cu siguranţă pe amatorii de apeluri video. Avem la dispoziţie un receptor A-GPS compatibil cu reţeaua GLONASS, conectivitate WiFI N şi Bluetooth 2.1, respectiv ieşire pentru căşti de tip jack 3.5 mm.

Windows Phone 8S

În corpul cu dimensiuni 120.5 x 63 x 10.28 mm şi greutate 113 grame se află un acumulator Li-Polymer de 1700 mAh, nedetaşabil. În lateral găsim un slot pentru cartelă microSIM, respectiv slot pentru card de memorie microSD, ce permite extinderea spaţiului de stocare.

HTC Windows Phone 8S este oferit în versiuni de culoare Domino, Fiesta Red, Atlantic Blue şi High-Rise Gray. Preţul de vânzare nu a fost dezvăluit. Cât despre disponibilitatea lui HTC 8S în magazine, acesta nu ar trebui să întârzie mai mult decât începutul lunii noiembrie, după ce noul OS Windows Phone 8 va fi prezentat oficial de către Microsoft.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult