Xiaomi ar putea lansa POCO M3 Pro 5G, ca o versiune mai ieftină a modelului Redmi Note 10 5G

14.04.2021
Xiaomi ar putea lansa POCO M3 Pro 5G, ca o versiune mai ieftină a modelului Redmi Note 10 5G

Apreciat pentru raportul foarte bun calitate/preț, Xiaomi Redmi Note 10 5G ar putea ajunge în magazine și sub numele POCO M3 Pro 5G, cu finisaje ceva mai slabe și preț pe măsură.

Succesor pentru modelul POCO M3 de anul trecut, versiunea Pro 5G ar putea fi o alegere mult mai interesantă. Conceput ca o reeditare a modelului de succes Redmi Note 10 5G, POCO M3 Pro 5G ar urma să preia majoritatea specificațiilor hardware, dar împachetate într-un produs cu preț și mai accesibil.

Pentru referință, originalul Redmi Note 10 5G vine cu ecran FHD+ de 6.5 inch și rată de refresh la 90Hz, chipsetul MediaTek Dimensity 700, o cameră foto de 48MP și acumulator de 5000mAh cu încărcare rapidă la putere de 18W. Nu este clar ce anume va pierde ediția Pro 5G, însă putem lua ca punct de plecare finisajele exterioare și brandingul gravat pe capacul din spate.

Pe partea de software, telefoanele POCO vin de regulă cu mai multe reclame strecurate în meniurile Android, dar în rest, cam același firmware MIUI 12.

Diferențiat printr-o singură literă adăugată numelui de model, noul telefon Xiaomi va fi probabil dezvăluit mai întâi pentru piața din China, însă ar putea ajunge și în magazinele europene. În echiparea de bază, telefonul ar putea avea 4GB memorie RAM și 128GB stocare internă, de tip UFS 2.2. Prețul zvonit pentru piața chineză este echivalentul a 152 dolari, considerabil mai puțin decât suma cerută cumpărătorilor europeni ca aleg varianta 5G lansată sub brandul Redmi (170 euro).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult