Xiaomi lansează seria Mi 10T – telefoane premium pentru birou, gaming și activitățile zilnice

Autor: Aurelian Mihai 30.09.2020
Xiaomi lansează seria Mi 10T – telefoane premium pentru birou, gaming și activitățile zilnice

Xiaomi Mi 10T Pro, Mi 10T și Mi 10T Lite sunt recomandate prin capabilitățile foto, ecranul cu tehnologie AdaptiveSync, selecția performantă de chipseturi și acumulatorii de capacitate generoasă.

Xiaomi a anunțat lansarea unui trio de telefoane inteligente sub sloganul “Power Your Creativity”. Acesta include flagship-ul Mi 10T Pro, cu specificații tehnice de top și adresat profesioniștilor creativi. Xiaomi Mi 10T continua este tot o soluție de top, adecvată atât pentru munca la birou, cât și pentru pasionații de streaming și gaming. Modelul Mi 10T Lite aduce tehnologia 5G într-un domeniu de preț accesibil și promite o experiență în utilizare apropiată soluțiilor din gama premium.

Xiaomi Mi 10T Pro și Mi 10T

În continuare cu accent pe includerea de camere foto cu rezoluție înaltă, Xiaomi Mi 10T Pro continua tradiția brandului de a oferi o rezoluție ultra-înaltă (108MP) cu Stabilizator Optic de Imagine (OIS) și filmare 8K.

Xiaomi Mi 10T vine cu o cameră principală de 64MP, complementată cu o cameră ultra wide de 13MP și  cameră macro de 5MP, astfel încât utilizatorii să poată surprinde toate momentele care contează. Păstrând nivelul ridicat al așteptărilor, camera frontală este un model de 20MP, numai bună pentru poze tip portret și apeluri video.

Xiaomi Mi 10T

Ambele modele Xiaomi Mi 10T Pro și Mi 10T vin cu o aplicație de captură care suportă șase moduri de expunere lungă, optimizate pentru diverse tipuri de fotografii artistice. Ex., modul „Moving crowd” permite focalizarea pe un singur subiect static, celelalte elemente dinamice fiind blurate. Modul „Star trails” creează un efect de cer cu stele care se rotesc. Modul „Photo Clones” surprinde patru ipostaze ale aceluiași subiect într-o singură fotografie. Modul „Timed burst” este gândit pentru divertisment și funcționează prin obținerea de poze la intervale egale, care sunt convertite apoi în scurte secvențe video. Cele trei noi filtre foto – Cyberpunk, Gold vibes și Black ice – te ajută să transpui în fotografii starea de spirit dorită.

Pe partea de filmare, Video Clones” surprinde două ipostaze ale aceluiași subiect într-un singur video, iar „Dual Video” poate înregistra simultan cu camerele de pe spatele și de pe fața telefonului. Modul video „Time-lapse selfie” le permite utilizatorilor să creeze un efect de “repede înainte” pentru vloguri mai dinamice.

Ecranul AdaptiveSync TrueColor de 144Hz

Mi 10T Pro și Mi 10T folosesc ecrane cu rată de refresh la 144Hz, tehnologia AdaptiveSync adaptând automat la rata de împrospătare a imaginii în funcție de conținutului redat, optimizând astfel consumula bateriei. Suplimentar, tehnologiile Motion Estimation și Motion Compensation (MEMC) generează mai multe frame-uri pentru conținutul video la rezoluție și framerate standard, pentru o experiență de vizionare mai fluidă și ușor de vizionat.

Snapdragon 865 și acumulator de 5000 mAh.

Xiaomi Mi 10T Pro și Mi 10T vin echipate cu chipsetul Snapdragon 865 și conectivitate 5G, oferind performanțe comparabile celor mai cunoscute modele flagship de anula cesta.

Xiaomi Mi 10T

Cândva, o realizare în sine, acumulatorul de 5000 mAh rămâne în cazul de față doar o garanție pentru autonomie garantată de cel puțin o zi, suplinind necesarul configurației hardware cu performanțe de top. Xiaomi compensează acest aspect cu tehnologia MMT (Middle middle tab), livrând până la 33W putere de încărcare prin cablul USB-C.

Xiaomi Mi 10T Lite

Apărând ca o versiune low-cost a produselor mai sus menționate, Mi 10T Lite vine echipat cu o cameră principală de 64MP, cameră ultra wide de 8MP, cameră macro de 2MP și senzor DoF de 2MP. Camera frontală este limitată la rezoluție 16MP.

Xiaomi Mi 10T

Vestea bună este că ecranul rămâne cu o rată de refresh aproape la fel de mare – 120Hz, iar chipsetul Snapdragon 750G nu va pune probleme jocurilor de Android din generația actuală. Tehnologia de încărcare rapidă rămâne setată la 33W, iar acumulatorul de 4820 mAh este practic identic soluțiilor din gama de top.

Prețuri și disponibilitate

Mi 10T Pro, în varianta 8GB+128GB va fi disponibil la nivel global cu prețuri începând de la 599 euro, respectiv 649 euro pentru varianta 8GB+256GB. Mi 10T va fi disponibil la nivel global cu prețuri începând de la 499 euro pentru varianta 6GB+128G, respectiv 549 de euro pentru varianta 8GB+128GB. Mi 10T Lite va fi disponibil la nivel global în varianta 6GB+64GB începând cu prețul de 279 euro, respectiv 329 euro pentru varianta 6GB+128GB.