Xiaomi pregătește Redmi K50S Pro, primul său telefon cu o cameră de 200 megapixeli

27.07.2022
Xiaomi pregătește Redmi K50S Pro, primul său telefon cu o cameră de 200 megapixeli

Xiaomi ar putea fi următoarea companie după Motorola care aduce pe piață un smartphone cu o cameră cu rezoluție de 200 megapixeli. Se pare că acesta nu va fi însă un model din seria premium, ci unul din gama secundară Redmi, care va fi lansat, cel mai probabil, la un preț mai accesibil. Este vorba despre Redmi K50S Pro, un telefon care va aduce performanța seriei Xiaomi 12 pe piață la prețuri mai mici.

În ciuda camerei cu senzor de top, restul camerelor de pe Redmi K50S Pro ar putea fi din gama „mid-range”

Este ciudat însă faptul că Xiaomi va prefera să pună camera cu cea mai mare rezoluție de până acum pe un model din gama ieftină. Chiar dacă va integra un chipset  Snapdragon 8+ Gen 1, restul specificațiilor vor fi standard pentru smartphone-uri mai ieftine, în ciuda camerei performante.

Vorbim despre un ecran de 6,67” la 120 Hz, 8 sau 12 GB memorie RAM, 128 sau 256 GB stocare și o baterie de 5.000 mAh. Totuși, flagship-ul Redmi va integra încărcare la 120 W, la fel ca telefoanele din seria Xiaomi 12, difuzoare stereo și senzor de amprentă în ecran. La capitolul camere însă, se vede că au fost făcute compromisuri. În ciuda rezoluției de top pe camera principală, cele secundare vor avea 8 megapixeli (ultrawide), respectiv 2 megapixeli (macro).

Sursa acestor informații este Yogesh Brar, leaker care activează pe Twitter.

Având în vedere că în trecut modelele Redmi din gama superioară au fost lansate în anumite regiuni sub brandul POCO, nu ar fi tocmai ieșit din comun să vedem un POCO cu cameră de 200 megapixeli pe piața din România, cu o configurație identică cu Redmi K50S Pro.

Nu știm însă când este programat acest model să fie lansat pe piață, și nici cât ar putea costa un astfel de telefon. Chiar dacă vorbim despre un model din gama „de buget”, cu astfel de specificații, prețul ar putea depăși pragul de 700 de euro.

via Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult