ZTE Nubia W5 – Windows Phone 8.1 şi acumulator de 4500mAh pe un smartphone cu ecran de 5”

16.05.2014
ZTE Nubia W5 - Windows Phone 8.1 şi acumulator de 4500mAh pe un smartphone cu ecran de 5”

Chinezii de la ZTE pregătesc un nou smartphone high-end bazat pe sistemul Windows Phone 8.1. ZTE Nubia W5 va fi probabil unul dintre cele mai bine echipate terminale cu Windows Phone de pe piaţă, depăşind până şi recent anunţatul Nokia Lumia 930.

ZTE Nubia W5

Potrivit dezvăluirilor făcute pe un website chinezesc, ZTE Nubia W5 foloseşte chipsetul Snapdragon 801 de la Qualcomm, ajutat cu 3GB memorie RAM. Colecţia de poze şi filmuleţe obţinute folosind camera foto de 13MP sunt păstrate în cei 64GB memorie internă, iar interfaţa Windows Phone este redată pe un ecran de 5”, având cel puţin rezoluţie Full HD.

Carcasa nu foarte groasă ar urma să  găzduiască un acumulator de 4500 mAh, oferind probabil autonomie de invidiat.

Din păcate momentan nu sunt disponibile alte detalii privind data de lansare, sau disponibilitatea lui ZTE Nubia W5 în pieţele internaţionale din afara ţărilor asiatice.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult