Zvon: Samsung ar urma să lanseze S24 FE în decursul acestui an

22.04.2024
Zvon: Samsung ar urma să lanseze S24 FE în decursul acestui an

Samsung Galaxy S24 FE ar putea fi lansat chiar anul acesta. Ce știm până acum despre viitorul telefon al producătorului?

Un nou raport sugerează că Samsung nu renunță la gama Fan Edition. Potrivit 9to5Google, numele de cod pentru Galaxy S24 FE va fi „R12”. Aceasta se aliniază cu numele de cod anterioare pentru versiunile lansate în trecut, începând cu primul „Fan Edition”, Galaxy S20 FE sau „R8”, S21 FE care a fost „R9” și S23 FE care a fost „R11”. Codul R10 lipsește, dat fiind faptul că nu a existat un S22 FE.

Deocamdată, detaliile sunt puține. Cu toate acestea, pe baza intervalelor de timp anterioare de lansare, se speculează că vom vedea lansarea Galaxy S24 FE ulterior în acest an. O nouă extindere sau o lansare mai largă ar putea avea loc la începutul anului 2025, după fereastra inițială de lansare. Toate acestea se aliniază cu modul în care Samsung a gestionat faza de lansare a Galaxy S23 FE.

La ce să ne așteptăm de la Samsung Galaxy S23 FE

Samsung Galaxy S23 FE folosește, în funcție de piață, fie un procesor Exynos 2200 de 4 nm în regiunile globale, în timp ce cumpărătorii din SUA primesc platforma Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1. Există o diferență de performanță pentru cipurile Qualcomm față de SoC-urile Exynos dezvoltate intern de Samsung.

Folosind generația anterioară a procesoarelor de top, Samsung poate menține performanța la un nivel ridicat, dar menține un preț de vânzare mai mic. Am putea vedea o uniformizare a platformei pentru noul smartphone, astfel ca toate modelele să folosească același procesor, indiferent de piața pe care sunt vândute telefoanele.

Deocamdată nu cunoaștem alte detalii, dar ținând cont de modul în care au arătat telefoanele FE din trecut, ne putem aștepta ca S24 FE să folosească aceeași filosofie de „back to basics”, cu performanțe de top, dar fără artificiile software sau estetice ale modelelor emblematice de la Samsung.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult