Cum este experiența de gaming în 8K și 4K pe cele mai noi televizoare Neo QLED și monitoare de la Samsung

30.05.2022
Cum este experiența de gaming în 8K și 4K pe cele mai noi televizoare Neo QLED și monitoare de la Samsung

De curând am avut ocazia de a experimenta cele mai noi tehnologii de gaming de pe cele mai noi monitoare și televizoare de la Samsung. Am avut la dispoziție cele mai performante modele echipate cu paneluri Neo QLED ale companiei sud coreene, de la „monstrul” cu diagonală de 75” QN900B, cu rezoluție 8K, un televizor pe care l-am văzut în premieră „pe viu”, la modele mai accesibile, precum modelul 4K QN95B, cu diagonală de 65”. Desigur, nu putea să lipsească nici monitorul de gaming Odyssey Neo G8, un model cu diagonală de 32”, realizat pentru gaming captivant pe PC, dar care beneficiază și de un panel curbat.

Gaming-ul în 8K este aici, cu ajutorul modelului 75QN900B, cu diagonală de aproape 2 metri

Atunci când vezi un televizor cu diagonală de 75”, adică de aproape 2 metri (190 cm), primul gând nu este tocmai să te joci pe el. Asta pentru că dimensiunea sa aduce mai degrabă aminte de un ecran de cinema. Samsung cu siguranță a creat acest televizor pentru filme, însă la o întâlnire de gaming, precum cea pe care am avut-o în studioul Zona IT, nu puteam să nu punem și niște jocuri pe acest „colos”.

Fiind un ecran cu rezoluție 8K, ai crede că hardware-ul necesar pentru a rula jocuri la această rezoluție nu este încă aici, dar, s-a dovedit că un PC puternic poate să ducă titluri reale în rezoluția maximă a panelului, 7.680 x 4.320 pixeli, și fără tehnici de upscaling sau procesare AI din partea procesorului intern de la Samsung. Au fost însă necesare unele dintre cele mai puternice componente de gaming de pe piață pentru asta: un procesor Intel Core i9-12900KF, alături de un Radeon RX6950 XT, cel mai nou și mai performant GPU de la AMD.

samsung 8k fifa

Desigur, nu am încercat jocuri foarte complexe, ci titluri foarte populare între gameri: FIFA 22 și Counter-Strike Global Offensive. Rezultatul a fost însă unul impresionant, întrucât ai crede că jocuri cu o grafică care nu împing tocmai limitele nu ar arăta mult mai bine într-o rezoluție mai înaltă. Acest lucru s-a dovedit a fi fals, întrucât rezoluția înaltă asigură un nivel de detalii pe care nu l-am mai văzut până în prezent. Dar cel mai mare impact îl are faptul că imaginile sunt foarte clare, datorită efectului de anti-aliasing „natural” al rezoluției înalte. În FIFA, totul este atât de clar încât poți număra firele de iarbă în momentele de lovitură liberă, iar în Counter-Strike poți vedea inamicii clar și de la distanțe extrem de mari.

Cu toate acestea, probabil că nu vei înlocui prea curând un monitor de gaming cu un televizor de 2 metri, însă experiența de a experimenta un joc pe un display de dimensiunea unui perete este cu adevărat impresionantă. Iar modelul 75QN900B de la Samsung are și un as în mânecă. Cei care nu sunt mulțumiți de limitarea în rezoluție 8K la 60Hz, pot scădea rezoluția la 4K pentru 120 Hz. Tot ceea ce este important este ca hardware-ul PC-ului să „țină” pentru astfel de performanțe. Desigur, nici consolele Xbox Series X sau PlayStation 5 nu ar fi „nepotrivite” pe acest model.

nintendo switch sports samsung
foto: Zona IT

Un caz de utilizare la care nu mă așteptam să aibă sens pe un televizor atât de mare a fost însă Nintendo Switch Sports, un joc cu control prin mișcare. Sigur, jocul de Switch nu „obosește” televizorul în niciun fel, având rezoluție doar Full HD și framerate de 60 de cadre pe secundă, dar avantajele în acest caz sunt datorate dimensiunii. Faptul că ai la dispoziție un ecran imens asigură că atunci când joci în patru jucători, fiecare echipă are un spațiu mare dedicat pe ecran, iar fiecare jucător poate vedea totul clar, chiar dacă stă la distanță de ecran.

Modelul Samsung 65QN95B este unul dintre cele mai bune televizoare 4K din piață pentru gaming

Chiar dacă și modelul 8K și modelul 4K au funcții dedicate pentru gaming, se vede că unul este un model orientat către un viitor care se apropie, dar încă nu este aici, iar unul este pentru gaming-ul din prezent. Atunci când am trecut la modelul 4K QN95B cu diagonală de 65”, am primit experiența de gaming cu care sunt obișnuit. O dimensiune de ecran mai „normală” (deși 65” este totuși un televizor mare), iar rezoluția 4K pe un ecran atât de mare oferă încă o definiție înaltă a imaginii. Astfel, chiar și de la distanță mică, tot nu poți identifica pixelii individuali. Distanță mică de un astfel de televizor înseamnă însă cam 1-2 metri, altfel nu vei putea vedea toată acțiunea de la stânga la dreapta.

Acest model a fost conectat la un PlayStation 5, unde au rulat, pe rând, FIFA 22, WWE 2K22 și, preferatul meu, Tony Hawk’s Pro Skater 1+2. Nefiind un mare fan al fotbalului și nici fan al jocurilor WWE, am petrecut mai mult timp jucând Tony Hawk, unul dintre jocurile de PlayStation 5 care beneficiază de un mod de joc la 120 FPS pe consola de la Sony. Cu HDR activat, modul 120 Hz activ și VRR (funcție pe care PS5 a primit-o de curând), experiența de joc a fost una extrem de fluidă, fără niciun moment în care ai putea să simți vreo scăpare de performanță din partea hardware-ului.

Samsung Tony Hawk 4k

Panelurile Neo QLED sunt retro iluminate de mii de miniLED-uri împărțite în sute de zone, lucru care accentuează contrastul imaginilor și, în special, efectul unei imagini HDR. Atunci când în joc „bate” soarele spre cameră, simți cum lumina aproape că te orbește pe noile televizoare Samsung, asta datorită unei luminozități maxime de peste 1500 nits. Și, în timp ce gamerii de console vor avea parte de o experiență de top pe aceste televizoare, cei care le vor conecta la PC-uri se vor bucura de și mai multe avantaje.

Samsung game bar

Prin intermediul Game Bar, un meniu dedicat pentru funcțiile de gaming, poți configura experiența după bunul plac. Poți, de exemplu, să simulezi imaginea unui monitor ultrawide cu bare negre sus și jos, sau poți să crești refresh rate-ul de la 120 la 144 Hz.

Odyssey Neo G8 este un monitor „de viitor”, cu refresh rate la 240 Hz în 4K

În cele din urmă, am petrecut și câteva sesiuni de curse alături de monitorul Odyssey Neo G8, cel mai nou model de gaming de la Samsung. Acesta este un ecran de 32” cu rezoluție 4K la 240 Hz, ceva ce încă nu este standard pe monitoarele de PC și pentru care încă nici nu există hardware pentru a asigura asemenea performanțe. Totuși, acesta este un monitor „de viitor”, care, între timp, poate fi folosit alături de orice PC sau consolă de gaming.

De altfel, la micul nostru „LAN party” ne-am bucurat pe acest monitor de o competiție pe noul Gran Turismo 7, care rula în 4K pe un PlayStation 4 Pro. Fiind un joc de consolă, acesta rula în 60 de cadre pe secundă, însă chiar și la frecvență mai joasă, alte avantaje ale acestui monitor au fost evidente.

samsung odyssey neo g8 4k gran turismo

În primul rând, faptul că acesta beneficiază de o curbură extremă, care, atunci când te joci de la distanță mică, aproape că îți acoperă întregul câmp vizual. Astfel, atunci când joci un joc de curse, de exemplu, mai ales dacă folosești camera din interiorul mașinii, experiența de joc este una mult mai convingătoare. Ajută și faptul că luminozitatea acestui model ajunge în HDR la 2.000 nits, deci depășește chiar și capabilitățile televizoarelor mai mari.

Per total, în 2022, Samsung pare că știe ce face atunci când implementează funcții de gaming avansate pe televizoarele sale și că împinge limitele atunci când vine vorba în special despre gaming pe PC. Sigur, poate că televizoarele 8K de 2 metri nu sunt pentru toată lumea, dar experiența de gaming în 4K, care va deveni în curând „standardul”, este deja la un nivel calitativ foarte înalt.

Dacă deții o consolă de gaming din generațiile noi, sau un PC e gaming bine dotat, sunt puține alternative care îți pot oferi o experiență de gaming comparabilă cu televizoarele Neo QLED sau cu monitorul Odyssey Neo G8. Din fericire, Samsung livrează aceste modele în diverse dimensiuni, putând alege modelul care are loc la tine pe birou sau în sufragerie, fără să renunți la performanța de top.