La numai câteva zile după lansarea televiziunii 4K în România, Japonia deja lansează un post 8K

03.12.2018
La numai câteva zile după lansarea televiziunii 4K în România, Japonia deja lansează un post 8K

Deja ne-am obişnuit ca România să fie cu ani buni în urma ţărilor mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic, însă abia acum este evident cât de mult. La numai câteva zile de la lansarea primului post 4K din România, Japonia deja lansează televiziunea 8K, pregătind astfel terenul pentru transmisiuni în această rezoluţie pentru Jocurile Olimpice din Tokyo din 2020. Momentan, televizoarele compatibile cu acest format sunt rare şi extrem de scumpe.

Conform reprezentanţilor NHK, compania care deţine noul post de televiziune japonez transmis în rezoluţie 8K, formatul său numit „super-hi vision” este în dezvoltare încă din 1995, însă abia acum tehnologia a ajuns din urmă ambiţiile lor. Postul se numeşte BS8K şi va transmite în fiecare zi câte 12 ore de conţinut la rezoluţie de patru ori mai mare decât 4K şi de 16 ori mai mare decât Full HD, formatul în care majoritatea posturilor transmit în format digital HD la noi în ţară.

Cu această ocazie, NHK este şi primul loc unde filmul 2001: A Space Odyssey a fost disponibil în rezoluţie 8K, compania cerând celor de la Warner Bros. să adapteze pelicula originală pentru adaptarea la noul format „super hi-vision” al televiziunii. Avantajul acestui film este că Stanley Kubrick l-a filmat pe film de 65 de mm, mult mai mare decât standardul de 35mm al momentului respectiv, motiv pentru care mai multă informaţie poate fi evidentă cu cât creşte rezoluţia digitală la care este înregistrat.

Primele transmisiuni 8K au inclus un buletin informaţional, care prezintă programul pentru perioada următoare, cât şi o transmisie live din Italia, care a prezentat diverse informaţii despre Roma precum atracţii turistice, mâncarea tradiţională şi istoria oraşului. Aceasta a fost urmată de filmul 2001: A Space Odyssey.

La capitolul costuri necesare pentru a beneficia de transmisiile 8K, publicul din Japonia are la dispoziţie televizoare Sharp şi Samsung, la preţuri de aproximativ 15.000 dolari americani, în timp ce cutia set top box compatibilă, care se conectează la satelit, costă aproximativ 2.200 dolari. Aceasta se conectează la televizor folosind patru cabluri HDMI obişnuite pentru imagine şi încă un cablu pentru sunet. Tehnologia NHK 8K super hi-vision poate transmite sunet pe 22 de canale.

Momentan, strategia NHK este să ofere transmisii live în diverse locuri publice folosind televizoare 8K. De asemenea, în viitorul apropiat, postul BS8K va rula multe reluări, pentru a oferi mai multora şansa de a vedea conţinutul în cazul în care l-au ratat prima dată atunci când a fost transmis live.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult