Noul televizor 4K OLED de 48 inch, pregătit de LG, ar putea fi un excelent monitor pentru gaming

27.05.2020
Noul televizor 4K OLED de 48 inch, pregătit de LG, ar putea fi un excelent monitor pentru gaming

Așteptat începând cu luna iunie la prețul de 1499 dolari, noul televizor LG promite claritate comparabilă unui display 8K de 96 inch și viteza unui monitor dedicat pentru gaming.

LG 48CX va fi primul televizor OLED cu ecran de 48 inch lansat de LG. Însă ceea ce îl face cu adevărat interesant este suportul pentru tehnologia NVIDIA G-Sync și rezoluția 4K, cuplată cu o rată de împrospătare a imaginii de 120Hz. Instalat pe un birou de gaming suficient de mare, noul model LG poate reda conținut cu format Dolby Vision sau HDR10.

Pasionații de jocuri vor aprecia însă și prezența tehnologiei enhanced Audio Return Channel (eARC), folosită împreună cu suportul low latency mode (ALLM) și variable refresh rate (VRR) pentru obținerea unei experiențe de gaming fără efect de lag.

Potrivit companiei producătoare, pe lista facilităților va intra și tehnologia FreeSync, adăugată la momentul lansării printr-o actualizare de firmware. Acest ultim detaliu ar trebui să asigure compatibilitate perfectă cu noua generație de console Xbox Series X și PS5, așteptate pentru lansare la toamnă.

Din păcate, disponibilitatea acestui model în piețele europene nu a fost confirmată, deocamdată.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult