Japonia a încercat să lanseze un satelit în spaţiu cu ajutorul unei rachete de dimensiunile unui stâlp de iluminat

17.01.2017
Japonia a încercat să lanseze un satelit în spaţiu cu ajutorul unei rachete de dimensiunile unui stâlp de iluminat

Japonezilor le place să lanseze versiuni în miniatură ale obiectelor de mari dimensiuni. Însă prima încercare de a lansa un satelit în spaţiu la bordul unei rachete „de buzunar” a eşuat.

 

Racheta de 2,6 tone, SS-520-4, are dimensiunile (lungime de 10 metri şi lăţime de 50 de centimetri) unui stâp public pentru iluminat. Agenţia spaţială JAXA spera să doboare recordul mondial pentru cea mai mică rachetă care lansează cu succes un satelit în spaţiu. În teorie, SS-520-4, care are două trepte de ardere, poate transporta o greutate de 140 de kilograme la o altitudine de aproximativ 800 de kilometri.

JAXA a adăugat o a treia treaptă rachetei în speranţa că aceasta va ajunge la o altitudine de 2.000 de kilometri pentru a lansa un satelit cubic de mici dimensiuni al Universităţii din Tokyo.

 

 

Lansarea a început bine, dar după trei minute de zbor racheta nu a mai trimis date către centrul de control, astfel că operatorii nu au mai pornit cea de-a doua treaptă. Racheta s-a prăbuşit în mare.

 

JAXA a anunţat că nu are de gând să repete experimentul.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult