Program clandestin, folosit pentru a obţine milioane de poze cu utilizatori Yahoo Messenger

Program clandestin, folosit pentru a obţine milioane de poze cu utilizatori Yahoo Messenger

Un program clandestin, folosit de agenţia britanică GCHQ în colaborare cu NSA, a ajutat la obţinerea a sute de milioane de instantanee direct de pe webcam-urile utilizatorilor Yahoo Messenger. Imaginile colectate la întâmplare,  fără existenţa unor suspiciuni prealabile de vinovăţie, surprind inclusiv momente intime din viaţa utilizatorilor – scene de nuditate sau pornografice, ajunse în posesia agenţiilor guvernamentale fără consimţământul celor implicaţi.

Numit Optic Nerve, programul a colectat imagini cu peste 1.8 milioane de utilizatori Yahoo Messenger într-o perioadă de 6 luni, iar de-a lungul celor 4 ani de utilizare intermitentă (între anii 2008 – 2012) ar fi putut strânge zeci de milioane de imagini.

Program clandestin, folosit pentru a obţine milioane de poze cu utilizatori Yahoo Messenger

Aparent, din totalul instantaneelor colectate automat la fiecare 5 minute cu scopul de a obţine cel puţin o poză clară cu faţa persoanei aflate la tastatură aproximativ 11% redau momente cu tentă pornografică şi nuditate. Explicaţia ar fi dată de modul în care Yahoo Messenger permite folosirea unidirecţională a webcam-ului, lăsând persoana aflată la un capăt al conexiunii să privească prin webcam-ul partenerului de discuţie fără a-şi dezvălui identitatea.

Cu toate astea, activitatea studiourilor de videochat nu pare să fi descurajat folosirea software-ului de recunoaştere facială, apreciat pentru abilitatea de a identifica noi suspecţi şi capacitatea de urmărire a ţintelor cunoscute chiar şi atunci când sunt folosite conturi de utilizator multiple pentru a comunica.

Accesul la informaţiile colectate pare să fie limitat la căutări în masă, realizate cu ajutorul software-ului de recunoaştere facială. Odată aleasă o ţintă, programul furniza o listă cu mai multe variante de suspecţi având nume de utilizator similare.

Documentele furnizate publicaţiei The Guardian sugerează că în afară de utilizatori Yahoo ar fi căzut în capcana interceptărilor şi utilizatorii consolei Xbox 360, spionaţi cu ajutorul camerei video instalată în accesoriul Kinect.

Potrivit agenţiei GCHQ, activităţile desfăşurate cu programul Optic Nerve au fost perfect legale şi în limitele autorizate de Marea Britanie. De cealaltă parte a oceanului, agenţia NSA a refuzat orice comentarii legate de posibilitatea desfăşurării unor activităţi similare pe teritoriul Statelor Unite. Cât despre Yahoo, oficialii companiei declară că nu au la cunoştinţă despre derularea unui program de spionaj asupra utilizatorilor, dar continuă eforturile pentru protejarea serviciilor sale cu tehnologii de criptare. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult