Asus Eee Pad Transformer Prime este prima tabletă quad-core

09.11.2011
Asus Eee Pad Transformer Prime este prima tabletă quad-core

Asus Eee Pad Transformer Prime este prima tabletă construită în jurul platformei Nvidia Kal-El (Tegra 3), de până la patru ori mai performant decât Tegra 2, chipset-ul regăsit în majoritatea tabletelor bazate pe Android Honeycomb.

Asus Eee Pad Transformer Prime

Cu o greutate de 586 grame şi grosime de 8.3 mm, Transformer Prime este mai subţire şi mai uşor decât iPad 2, iar în loculul finisajelor din plastic avem parte de o carcasă confecţionată integral din aluminiu şi finisată cu un model texturat de formă circulară.

Ecranul de 10.1 inch este puţin mai mare decât cel al tabletei Apple şi plusează calitatea imaginii prin folosirea unei matrice Super IPS+ cu rezoluţie 1280 x 800 pixeli, capabilă să ofere unghiuri de vizibilitate de 178°. Rezistenţa ecranului la zgârieturi şi lovituri accidentale este garantată de tehnologia Gorilla Glass.

La fel ca şi primul Asus Transformer, noul model este oferit împreună cu o tastatură opţională prevăzută cu port de andocare, asamblată de această dată într-o carcasă confecţionată integral din aluminiu.

Asus Eee Pad Transformer Prime

Pe lângă avantajul de a transforma tableta într-un mini-notebook, staţia de andocare prevăzută cu acumulator propriu extinde considerabil şi timpul de mobilitate. Transformer Prime oferă în mod nativ o autonomie de până la 12 ore, ce poate urca până la 18 ore după conectarea tastaturii opţionale.

Autonomia excelentă promisă de noul Transformer Prime este datorată într-o bună măsură sistemului avansat de economisire a energiei introdus de chipset-ul Tegra 3. Deşi echipat cu nu mai puţin de patru nuclee de procesare tactate la 1.3 GHz, noul chipset reuşeşte să obţină un consum de energie foarte redus în majoritatea timpului, adăugând un nucleu cu eficienţă energetică ridicată pentru îndeplinirea activităţilor puţin solicitante în privinţa resurselor de procesare. Luând în considerare şi acest detaliu tehnic, putem spune despre chipset-ul Tegra 3 că este un procesor quad-core+1.

Asus Eee Pad Transformer Prime

Lista dotărilor oferite de tableta Transformer Prime cuprinde un set de difuzoare stereo cu performanţe îmbunătăţite faţă de prima versiune, dar şi o cameră foto de 8 MP cu apertură F2.4, la care putem apela pentru poze şi sesiuni de captură video la rezoluţie 1080p, pe care le putem viziona mai târziu direct pe ecranul unui televizor ataşat prin conexiune HDMI.

Asus Eee Pad Transformer Prime

În lateral găsim un conector USB 2.0 de mărime normală şi slot pentru card SDHC, cu suport pentru capacităţi de până la 32 GB.

Asus Eee Pad Transformer Prime este oferit în două versiuni de culoare, Amethyst Gray şi Champagne Gold, echipate cu 32 GB sau 64 GB memorie internă, disponibile pentru 500 dolari şi 600 dolari. Tastatura opţională pentru Transformer Prime poate fi achiziţionată pentru 150 dolari.

Asus Eee Pad Transformer Prime

Trebuie ştiut că Asus nu a ales să promoveze seria Transformer Prime drept un înlocuitor pentru tabletele din prima generaţie Asus Transformer. Asus Eee Pad Transformer Prime este considerat un produs din gama Premium, comercializat în paralel cu tabletele din prima generaţie, dar încadrat la un nivel de preţ considerabil mai mare. Tabletele Asus Eee Pad Transformer de primă generaţie vor putea fi achiziţionate şi în continuare în versiuni cu 16 şi 32 GB memorie internă, pentru sume de 300 şi 350 dolari.

Asus Eee Pad Transformer Prime

Tabletele din noua serie Asus Eee Pad Transformer Prime vor fi disponibile în magazine începând cu luna decembrie, echipate cu sistem de operare Android Honeycomb sau chiar Ice Cream Sandwich, dacă versiunea mai nouă va fi disponibilă la momentul lansării.