Lenovo ThinkPad T430i – autonomie de top pentru segmentul business

Lenovo ThinkPad T430i - autonomie de top pentru segmentul business

Laptopul Lenovo ThinkPad T430i nu este frumos. Designerii care se ocupă laptopurile business nu se uită în ograda Apple pentru inspiraţie. Altele sunt facilităţile care contează în această în acest segment. Modelul de faţă face parte din ultima generaţie lansată de producătorul asiatic şi are cel puţin un as în mânecă. Vom vedea în continuare cât de interesant este Lenovo ThinkPad T430i pentru un utilizator de rând, nu doar pentru unul dintr-o companie majoră.

Lenovo ThinkPad T430i - pentru mediul business

Construcţie

De-a lungul timpului, designul seriei ThinkPad T a fost modificat foarte puţin. Modelul de faţă seamănă foarte mult cu cel lansat anul trecut. Avem o carcasă neagră construită parţial din fibră de carbok, parţial din plastic negru mat, cu un schelet de magneziu în interior. Balamalele ecranului sunt protejate de suprafeţe metalice, iar tastatura poate supravieţui unui pahar de apă.

Carcasa lui Lenovo ThinkPad T430i inspiră multă încredere. Simţi că ţii în mână un lucru bine făcut, durata de viaţă a laptopurilor Lenovo fiind cu mult peste media altor portabile. Capacul ecranului se fixează cu un sistem de cârlige, iar unitatea optică poate fi scoasă în mai puţin de cinci secunde. În locul ei poate fi instalat un alt HDD. Se observă prezenţa pe una din laturi a unui port ExpressCard şi a unuia SmartCard, acesta din urmă fiind specific pentru mediul business. Din păcate, modelul testat de noi nu a venit cu un cititor de amprente, însă aceasta este facilitate opţională.

Mi-ar plăcea să am numai cuvinte de laudă pentru un astfel de portabil, însă avem unele probleme ce nu trebuie trecute cu vederea. De ceva timp, utilizatorii de plâng de grilele ce flanchează tastatura. Ele se murdăresc uşor şi nu prea se pot curăţa. Un alt lucru cu care nu sunt de acord este înlocuirea portului HDMI, poate cel mai popular la ora actuală, cu unul miniDisplayPort. Înţeleg păstrarea celui VGA, deoarece portabilul nu se vrea a fi cel mai subţire de pe piaţă. Nu cred însă că prea multe monitoare sau proiectoare din mediul companii mari au conectori DisplayPort.

Tastatura

Am lucrat cu multe laptopuri de-a lungul timpului. Într-un an am posibilitatea să lucrez cu cel puţin 20 de modele. Pot spune că Lenovo ThinkPad T430i are una dintre cele mai bune tastaturi de pe piaţă. Dimensiunile butoanelor, spaţiul dintre ele, cursa fiecăruia şi forma tastelor formează împreună o reţetă de succes. Butoanele Ctrl şi Fn au fost inversate, dar funcţiile pot fi aduse la ale poziţiilor standard din BIOS. Nu am găsit o tastă rapidă pentru dezactivarea touchpad-ului, însă nu am simţit nevoia s-o fac. El are dimensiuni reduse şi nu este atins de mâini atunci când tastezi.

O tastatură excelentă

Touchpad-ul lui ThinkPad T430i are o rezoluţie foarte bună, însă scroll-ul cu două degete este încă dificil de controlat. Mulţi utilizatori de ThinkPad-uri s-au familiarizat însă cu TrackPoint-ul din tastatură şi îl folosesc aproape la fel de bine ca pe un mouse. Modelul testat nu a avut tastatura iluminată, însă are cea mai bună alternativă disponibilă pe piaţă: un LED integrat lângă webcam-ul HD. El este perfect pentru cazul în care trebuie să lucrezi într-o cameră întunecată. Am apreciat faptul că butoanele pentru controlul volumului şi al microfonului sunt separate.

Ecranul

Ecranul lui Lenovo T430i nu impresionează. El are un filtru mat, pentru care a fost apreciat, iar luminozitatea maximă este bună. Redarea culorilor este şi ea peste medie. Din păcate, unghiurile de vizibilitate sunt cam înguste, în mod special cele verticale.

Specificaţii

  • Ecran: 14″, 1366×768, filtru mat
  • CPU: Intel Core i3-2370M, 2,4 GHz, dual core, 3 MB L3 cache, 32 nm, 35 W TDP
  • Chipset: Intel HM75 Express
  • GPU integrat: Intel HD Graphics 3000,
  • GPU dedicat: Nvidia NVS 5400M, 2 GB VRAM
  • RAM: 1 x 4 GB, DDR3, 1333 MHz
  • HDD: 500 GB, 5.400 RPM, 8 MB buffer, Hitachi
  • Unitate optică: DVD RW
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0
  • Conectori: 2 x USB 2.0, 2 x USB 3.0, miniDP, D-Sub
  • Altele: Express Card, SmartCard, card reader, webcam HD
  • Sistem de operare: Windows 7 Home Premium SP1 64 bit
  • Baterie: 9 celule, 8.400 mAh, 94 Wh
  • Dimensiuni: 350 x 232 x 29,9 mm
  • Greutate: 2,5 kg

Dotări

Pe restpad-ul lui ThinkPad T430i stă un logo pentru Lenovo Enhaced Experience 3.0. Această combinaţie de tehnologii permite pornirea mai rapidă a sistemului de operare, chiar şi pe laptopuri care nu sunt dotate cu SSD-uri. Zona cu fişierele de boot de pe HDD este defragmentată inteligent, iar o parte din fişiere sunt încărcate în RAM pentru un acces mai rapid. În plus, tehnologia BootShield prioritizează fişierele de boot chiar şi după instalarea unui număr mare de aplicaţii, pentru ca pornirea sistemului de operare să nu fie întârziată.

Enhaced Experience 3.0 include şi o serie de facilităţi de securitate. Cititorul de amprente este implementat la nivel de BIOS, iar datele de pe HDD sunt criptate pentru a nu fi accesibile în afara laptopului. Pe partea multimedia, producătorul vorbeşte despre un difuzor îmbunătăţit şi suport pentru tehnologii audio Dolby.

Lenovo T430i - carcasă din fibră de carbon

Performanţe

Laptopul Lenovo ThinkPad T430i testat aici n-o să impresiuneze în testele de performanţă. El vine cu un procesor Intel Core i3 care este potrivit doar pentru scenarii de lucru uşoare. Pe de altă parte, placa video dedicată poate ajuta la procesare grafică şi video. Din nefericire, HDD-ul este un alt element care trage în jos portabilul de faţă. El este unul destul de lent. Schimbarea lui cu un model cu 7.200 RPM este foarte indicată. De asemenea, performanţe semnificative pot fi obţinute de modelele dotate cu procesoare Intel Core i5 şi Core i7, ce vor putea fi găsite pe piaţă.

PCMark Vantage 64 bit – 5.301 (Productivity – 5.166)
PCMark 7 Basic – 1.831
3DMark Vantage Entry – 13.726 (GPU 20.476 / CPU 6.901)
3DMark Vantage Performance – 4.839 (GPU 4.436)
3DMark11 – E 2.028 / P 1.219 / X 382
Cinebench R11.5 OpenGL/CPU – 27,59 fps / 2,31 pts

Autonomie

Dacă programul de lucru nu depăşeşte opt ore, poţi să vii la birou cu laptopul ThinkPad T430i fără încărcător. Bateria de 9 celule şi configuraţia cu procesor Core i3 de aici permite aproximativ opt ore de lucru în mediul office. Testul a fost realizat folosind profilul Energy Saver cu luminozitatea ecranului redusă la 55%. În timpul testului am redactat documente, am navigat pe Internet folosind placa de reţea wireless şi am ascultat muzică în fundal folosind o pereche de căşti.

Pentru testul multimedia am folosit un film 720p, redat cu profilul de sistem Video Playback şi luminozitatea ecranului redusă la 75%. Bateria s-a consumat în şapte ore, în condiţiile în care am folosit aceeaşi pereche de căşti pentru redarea sunetului şi placa de reţea wireless a fost dezactivată. Încărcarea bateriei durează în mod implicit destul de mult. Deşi se încarcă la aproximativ 70% în mai puţin de o oră şi jumătate, o încărcare completă durează aproape trei ore. Şi nu în ultimul rând, bateria de nouă celule iese în exteriorul carcasei cu aproape 2 cm.

Lenovo ThinkPad T430i - modelul cu baterie de 6 celule

Alte aspecte

Difuzoarele lui Lenovo ThinkPad T430i sunt dezamăgitoare. Ele sunt recomandate doar în cazul în care nu ai o pereche de căşti sau difuzoare la îndemână. Volumul este foarte redus, iar frecvenţele joase sunt inexistente. Mufa audio de 3,5 mm suportă un headset cu microfon pe fir. Pe parcursul mai multor ore de utilizare, restpad-ul s-a încălzit foarte uşor doar în stânga touchpad-ului. Acolo se află HDD-ul. Sistemul de răcire este extrem de eficient şi foarte silenţios. Este de aşteptat ca lucrurile să se schimbe puţin atunci când în configuraţie apare un procesor Intel Core i5 sau Core i7 cu tehnologia Turbo Boost.

Preţ şi disponibilitate

Lenovo ThinkPad T430i este o versiune mai accesibilă a lui ThinkPad T430. Din păcate, configuraţia testată aici nu este disponibilă momentan pe piaţa românească, dar găsim una foarte apropiată. Cu un ecran cu rezoluţie de 1600×900, acelaşi procesor şi baterie de 9 celule, laptopul ThinkPad T430 costă aproximativ 5.100 lei. Dacă alegeţi un procesor Intel Core i5-3210M şi bateria de şase celule, preţul creşte cu aproape 150 lei.

Lenovo T430 poate fi achiziţionat şi din ţara noastră

Concluzie

Creat special pentru mediul business, Lenovo ThinkPad T430i este un laptop foarte capabil şi bine construit. Cele câteva mici probleme de design nu reuşesc să şteargă impresia de lucru bine făcut, robust şi rezistent în timp. Tastatura este poate cea mai bună de pe piaţă, iar elementele modulare se pot dovedi utile în timp. Dotat cu o baterie de nouă celule, laptopul poate oferi o autonomie excelentă. Dacă sunteţi în căutarea unui laptop cu care să puteţi lucra opt ore fără să aveţi nevoie de încărcător, Lenovo ThinkPad T430i trebuie luat neapărat în calcul. Asta dacă nu vă sperie profilul mai puţin suplu al portabilului de 14″.

Plusuri şi minusuri:

[+] construcţie robustă, cu materiale de calitate
[+] tastatură excelentă
[+] configuraţii performante, create pentru mediul business
[+] autonomie de top cu bateria de nouă celule
[-] nu este nici subţire, nici foarte uşor

Părţi pozitive

construcţie robustă, cu materiale de calitate
tastatură excelentă
configuraţii performante, create pentru mediul business
autonomie de top cu bateria de nouă celule

Părţi negative

nu este nici subţire, nici foarte uşor

Urmărește Go4IT.ro pe Google News