Toshiba Thrive – în curând şi în versiune de 7 inch

28.09.2011
Toshiba Thrive – în curând şi în versiune de 7 inch

Tableta Toshiba Thrive va primi în curând şi o versiune cu ecran de 7 inch, adresată celor care consideră versiunea de 10 inch prea grea şi voluminoasă pentru confort.

Toshiba Thrive 7 inch

Tableta cântăreşte numai 400 grame şi măsoară 11,9 mm grosime. Spatele carcasei este acoperit de un finisaj cauciucat uşor de întreţinut şi durabil, ornat cu un model texturat menit să asigure o prindere mai fermă în palme.

Toshiba Thrive 7 inch

În ciuda dimensiunilor reduse, noua tabletă este bazată pe aceiaşi platformă NVIDIA Tegra 2, cu procesor dual-core la 1 GHz şi 1 GB memorie RAM. Tableta este disponibilă în versiuni cu 16 GB sau 32 GB memorie internă, extensibilă prin ataşarea unui card micro SDHC.

Ecranul cu rezoluţie 1280 x 800 pixeli suportă tehnologiile Adaptive Display, Auto Brite şi Resolution+, menite să îmbunătăţească vizibilitatea în zilele însorite şi calitatea imaginii în ansamblu.

Configuraţia include un receptor GPS, conectivitate Wi-Fi b/g/n şi Bluetooth, conector micro USB pentru periferice şi transferuri de date către PC, respectiv o ieşire micro HDMI pentru ataşarea unui televizor LCD. În dreapta ecranului avem o cameră frontală de 2 MP, iar pe spatele carcasei găsim o cameră foto de 5 MP şi blitz LED.

Toshiba Thrive 7 inch

Sistemul de operare livrat este Android Honeycomb, ajuns la versiunea 3.2.

Versiunea de 7 inch a tabletei Toshiba Thrive va fi lansată în perioada noiembrie-decembrie, însă preţul de achiziţie nu este deocamdată cunoscut.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News