Tenda AV1000 PH3 review: o soluţie elegantă pentru a extinde reţeaua din casă fără a trage cabluri noi

31.01.2019
Tenda AV1000 PH3 review: o soluţie elegantă pentru a extinde reţeaua din casă fără a trage cabluri noi

Atunci când ai nevoie de internet în toată casa, iar semnalul Wi-Fi al unui router nu poate ajunge în toate camerele, poţi apela la câteva opţiuni pentru a extinde reţeaua. Unii vor apela la o soluţie de tip mesh, care foloseşte mai multe dispozitive Wi-Fi pentru a acoperi o suprafaţă cât mai mare, în timp ce alţii vor apela la un range extender care preia semnalul router-ului şi îl transmite mai departe. Mai există însă o soluţie, ceva mai simplă şi care nu implică antene wireless: un kit de tip „powerline”, care foloseşte reţeaua de energie electrică din casă pentru a transmite internet prin fir oriunde există o priză. Am testat o astfel de soluţie de acest gen, modelul Tenda AV1000 PH3, care reuşeşte să uimească în principal prin simplitate.

Construcţie şi design

Tenda PH3 este un kit format din două adaptoare de priză, care integrează în ele toate cele necesare transmiterii semnalului de reţea prin reţeaua electrică. Acestea sunt identice din punct de vedere vizual şi nu există un „master” şi un „slave”, ambele îndeplinind aceleaşi funcţii. Cele două adaptoare beneficiază de 3 LED-uri pe partea din faţă şi de câte o mufă Ethernet (RJ-45) în partea de jos. Singurul buton, necesar doar la prima conectare, este cel numit „pair”, care „împrieteneşte” cele două dispozitive.

Design-ul este simplu, iar adaptoarele sunt doar puţin mai mari decât un adaptor obişnuit pentru încărcarea unui telefon sau tabletă, deci nu vor ieşi prea mult în evidenţă într-o casă normală atunci când acestea sunt conectate la priză. Singurul lucru care va fi puţin ciudat va fi cablul de reţea care va ieşi din ele, însă acesta poate fi cu uşurinţă ascuns într-o plintă, acolo unde există această opţiune.

În pachet se găsesc cele două adaptoare de priză, cât şi două cabluri de reţea de câte 1m. Desigur, în cazul în care aveţi nevoie să conectaţi dispozitive care sunt la distanţă mai mare de priză, va fi necesară cumpărarea unor cabluri mai lungi.

Configurare

Configurarea Tenda AV1000 PH3 este aproape inexistentă. Odată scoase din cutie, cele două adaptoare trebuie doar conectate la priză. Unul dintre dispozitive trebuie să fie undeva în apropierea routerului, pentru a putea fi conectat mai uşor la acesta, iar cel de-al doilea poate fi poziţionat oriunde în casă, în apropierea dispozitivului pe care doriţi să îl conectaţi la reţea.

Se apasă pe butonul „pair” timp de câteva secunde pe unul dintre dispozitive (până se sting şi se aprind din nou LED-urile) şi apoi pe butonul pair pe cel de-al doilea. Apăsarea nu trebuie să fie instantă, existând o fereastră de două minute în care cele două dispozitive pot fi „împrietenite”. Odată ce dispozitivele sunt conectate între ele, cele trei LED-uri se aprind în culoarea verde şi sunt gata de funcţionare.

Nu este necesară configurare în plus pe dispozitivul care primeşte internet, acesta conectându-se la reţea în mod normal.

Având în vedere că majoritatea dispozitivelor inteligente se conectează acum la reţea prin Wi-Fi, multe fiind livrate fără port-uri Ethernet, utilizarea lui Tenda PH3 este recomandată pentru computere, televizoare inteligente cu mufă RJ-45, laptop-uri şi alte astfel de dispozitive mai „mari”. Smartphone-urile şi tabletele nu vor beneficia de conectivitate la Tenda PH3.

Performanţă

În ciuda faptului că Tenda AV1000 PH3 include două adaptoare „Gigabit”, probabil că nimeni nu se aşteaptă ca vitezele pe care dispozitivele le pot atinge printr-o reţea normală de electricitate să atingă 1000 Mbps. Pornind cu aşteptări limitate, testele au fost cam în limitele pe care le preconizam. Motivul este faptul că multe blocuri au instalaţie electrică veche, care poate crea interferenţe şi care nu pot să ofere lăţimea de bandă necesară unei conexiuni atât de puternice. Testele au fost realizate într-un apartament dintr-un bloc ridicat la sfârşitul anilor ’70, care a primit o modernizare la instalaţia electrică în urmă cu mai mulţi ani.

Am folosit cablurile oferite în pachet, un abonament Fiberlink 1000 de la Digi şi testul Speedtest de pe site-ul Digi, care testează viteza pe un server al companiei, pentru a ne asigura că vitezele sunt constante. Testul de bază a fost realizat pe laptop conectat direct la router cu unul dintre cablurile din pachetul Tenda PH3, în timp ce restul de teste au fost realizate folosind adaptoarele de priză conectate la router şi laptop prin aceleaşi cabluri.

Testul de bază aproape atinge cei 1000 Mbps, lucru care sugerează că nu există probleme în conectarea la internet în momentul realizării acestui review.

Am ales să facem mai multe teste folosind diverse prize, iar rezultatele au confirmat ceva la care ne aşteptam.

Testul realizat în aceeaşi cameră folosind prize de pe pereţi opuşi ai camerei a înregistrat cea mai mare viteză de download: aproximativ 200 Mbps.

Mutând unul dintre adaptoare în camera alăturată, am observat o scădere până pe la 180 Mbps, în timp ce mutarea la distanţă maximă în casă, fiind necesară parcurgerea semnalului prin câteva zeci de metri de cabluri a dus viteza undeva în jurul a 40 Mbps.

Desigur, un apartament cu două camere din Bucureşti nu este tocmai în „targetul” acestui produs, o reţea wireless putând acoperi cu uşurinţă întreaga sa suprafaţă. Tenda speră ca acest produs să fie utilizat acolo unde reţelele wireless nu sunt practice. De exemplu, într-o casă cu etaj, sau într-un apartament cu mai multe camere, unde există pereţi din beton prin care semnalul Wi-Fi nu poate să pătrundă.

De asemenea, vitezele mai mari pot fi atinse în special pe reţele electrice mai noi, realizate cu cabluri de înaltă calitate. Chiar dacă noi nu am reuşit să atingem astfel de viteze, nu ne-ar mira ca în condiţii ideale, adaptoarele Tenda PH3 să se apropie foarte mult de viteza maximă de 1000 Mbps.

Un alt lucru care trebuie menţionat este faptul că nu numai vitezele de transfer sunt importante. Adaptoarele PH3 par să introducă puţină latenţă, între 1 şi 3 milisecunde, din testele noastre, deci poate că pentru jocuri online în care timpul de reacţie este extrem de important, probabil că nu ar trebui utilizată o astfel de soluţie. Totuşi, faţă de o reţea wireless cu semnal slab, există posibilitatea ca acest kit să fie mai performant din acest punct de vedere. Nu în ultimul rând, este important de menţionat că Tenda recomandă acest produs în special pentru conectarea televizoarelor inteligente la reţea, fiind recomandate pentru streaming de conţinut 4K de pe platforme precum Netflix, YouTube sau Amazon Prime Video.

Concluzii

Tenda AV1000 PH3 nu este obligatoriu o soluţie care să rezolve problemele de logistică de reţea pentru toţi utilizatorii, însă ar putea să se muleze foarte bine în anumite situaţii în care o conexiune prin cablu este absolut necesară. Streaming-ul video, funcţia pentru care este recomandat va beneficia cu siguranţă de o stabilitate îmbunătăţită faţă de o reţea Wi-Fi cu semnal slab, iar vitezele de download sunt semnificativ mai bune decât ceea ce poate să ofere un switch 10/100 Mbps, avantajul principal fiind lipsa nevoii de a trage noi cabluri prin casă.

Părţi pozitive

Nu necesită configurare complicată
Extinde reţeaua fără cabluri în plus
Include cabluri în pachet

Părţi negative

Vitezele depind de calitate reţelei de electricitate
Nu poate fi recomandat pentru gaming

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult