Cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet (10 februarie), Google a prezentat un raport cu privire la cum este utilizată platforma sa de conținut video de către tineri în scopuri educaționale. Rezultatele cercetării, conform unui comunicat de presă transmis către Go4it.ro, arată că 7 din 10 tineri folosesc YouTube pentru a învăța ceva nou.
Concret, 71% dintre cei chestionați susțin că au folosit YouTube pentru a învăța altceva față de ce se predă la școală, ca hobby sau divertisment. De asemenea, 80% dintre părinții din Uniunea Europeană care folosesc platforma video consideră că oferă celor tineri conținut calitativ pentru educare și relaxare.
Google susține că a implementat instrumente automatizate, bazate pe inteligență artificială, pentru a estima vârsta utilizatorilor de YouTube, cu scopul de a îi identifica pe cei care au peste 18 ani. Astfel, chiar dacă un adolescent a creat un cont cu o dată de naștere falsă pentru a părea adult în fața sistemului, acesta îl poate identifica drept minor și îi va aplica automat restricții de siguranță.
Sistemul poate dezactiva reclamele personalizate, limita recomandările repetitive pentru a preveni „bulele” de conținut, activa instrumente de bunăstare digitală (memento-uri precum „ia o pauză”), dar și să blocheze conținutul catalogat ca fiind 18+.
Conturile supravegheate sunt destinate pre-adolescenților. Ele pot fi activate prin intermediul unei aplicații sau direct din aplicația YouTube. Aceste conturi sunt destinate în special pentru tinerii sub 13 ani, care nu au voie să-și deschidă un cont de YouTube, dar poate fi folosit și pentru adolescenți, dacă părintele dorește. De aici, părintele poate alege din trei tipuri de setări:
Printre setările pe care părinții le pot implementa cu ajutorul conturilor supravegheate se numără limite pe Shorts, redare automată sau chiar blocarea totală a accesului pe aplicație.
Metodologie | Studiul, inițiat de Livity și susținut de Google, a fost realizat pe baza chestionării a 7.000 de tineri cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani prin sondaje și focus groups. Tinerii provin din Irlanda, Polonia, Spania, Grecia, Franța, Suedia și Italia.
Sursa: Future Report, comunicat de presă Google