Apple introduce o tehnologie impresionantă pentru apeluri video în iOS 13, care schimbă poziţia ochilor în timp real

Apple a anunţat multe dintre funcţiile din iOS 13, însă câteva dintre noutăţi nu au fost detaliate în vreun fel. Odată cu lansarea versiunii beta 3 a sistemului de operare, utilizatorii au descoperit o nouă funcţie, care ar putea schimba semnificativ modul în care realizăm apeluri video. Apple a integrat în aplicaţia de apeluri video FaceTime un algoritm avansat, care schimbă în timp real poziţia ochilor utilizatorului, pentru a-l face să pară că se uită direct în cameră şi nu mai jos, la ecran.

Această funcţionalitate se numeşte FaceTime Auto Correction şi este acum folosită pentru a asigura contact vizual mai natural între utilizatori. În mod normal, pentru a vedea persoana cu care vorbeşti, te uiţi în ecran, care este poziţionat sub cameră, astfel, interacţiunile nu sunt tocmai similare cu momentele în care vorbeşti cu cineva faţă în faţă. Prin Auto Correction, discuţiile între interlocutori ar trebui să fie mai naturale.

Rezultatele sunt absolut impresionante, mai ales pentru că totul se întâmplă în timp real, şi în timp ce personajul se mişcă în cadru. Se pare că FaceTime Auto Correction este o implementare mult mai avansată a unui „filtru” 3D precum cele de pe Snapchat sau Instagram, cu menţiunea că foloseşte algoritmii ARKit de la Apple. Se pare însă că este necesară o putere de procesare destul de mare pentru a permite folosirea acestui efect, întrucât acesta este disponibil doar pe dispozitivele care beneficiază de chipset-uri Apple A12 Bionic.

 

 

Acest lucru înseamnă că doar generaţia iPhone 2018 (XR, XS, XS Max) poate să folosească această funcţie, nu şi iPhone X, lansat la sfârşitul anului 2017. Desigur, generaţiile noi, care vor fi lansate de acum înainte, vor avea aceste funcţii din fabrică pre-instalate cu iOS 13.

Nu este clar însă dacă Apple va oferi această tehnologie către dezvoltatorii de aplicaţii prin intermediul SDK-ului pentru iOS, sau dacă va păstra această funcţionalitate drept un avantaj faţă de alte aplicaţii care permit apeluri video precum Skype, Facebook Messenger sau WhatsApp.