Aplicaţia WhatsApp primeşte o modificare minoră, dar foarte utilă

06.11.2014
Aplicaţia WhatsApp primeşte o modificare minoră, dar foarte utilă

Aplicaţia WhatsApp dă o nouă semnificaţie simbolului folosit până acum pentru confirmarea recepţionării mesajelor trimise la destinatar.

Astfel, odată cu actualizarea aplicaţiei la noua versiune marcarea mesajelor prin schimbarea culorii semnului în albastru semnalează faptul că au fost citite de către persoana vizată. În plus, cu o apăsare lungă pe textul trimis accesăm ecranul Message Info, unde sunt afişate informaţii exacte privind data şi ora la care mesajul trimis a fost recepţionat, citit sau redat.

Un alt reper important este indicatorul Last Seen afişat în ecranul conversaţiei în colţul stânga sus, anunţând momentul ultimei activităţi pe WhatsApp a partenerului de discuţie.

Aplicaţia WhatsApp primeşte o modificare minoră, dar foarte utilă

Fără legătură cu actualizarea adusă acum, disecarea kit-ului de instalare a scos la iveală un set de icon-uri semnalând posibila adăugare a suportului pentru mesagerie în sistem VoIP, pregătită pentru o actualizare ulterioară a clientului WhatsApp. Cât despre funcţia Read Recipt pentru marcarea mesajelor citite la destinatar, aceasta va fi disponibilă în ambele versiuni WhatsApp pentru Android şi iOS de îndată ce aplicaţia va fi actualizată la noua versiune.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult