Asistenta virtuală Cortana va fi integrată în Cyanogen OS

14.09.2015

Parteneriatul dintre Cyanogen şi Microsoft nu este un secret, însă abia acum începem să vedem rezultatele colaborării între cele două companii. Conform declaraţiilor lui Kirck McMaster, CEO Cyanogen, sistemul său de operare bazat pe Android va primi integrare la nivel de sistem de operare cu asistenta virtuală Cortana, disponibilă în acest moment pe platforma Google doar prin intermediul unei aplicaţii care se află în stadiu beta.

Deja exista o prezenţă importantă a aplicaţiilor Microsoft pe Cyanogen OS, software precum Bing, Skype, OneDrive, OneNote, Outlook şi Microsoft Office fiind deja livrate alături de sistemul de operare. Această decizie pare să fi fost însă doar primul pas către renunţarea la serviciile realizate de Google. Înlocuirea lui Google Now cu soluţia Cortana de la Microsoft va oferi un nou nivel de integrare al serviciilor produse de companie şi pare să fie cea mai avansată alternativă la acesta. Din păcate însă, Cortana nu funcţionează în la fel de multe regiuni precum Google Now. Cei care vor opta pentru Cyanogen OS fiind limitaţi la lista de ţări în care Microsoft oferă suport oficial pentru asistentul virtual.

Această mişcare va asigura însă prezenţa Microsoft în spaţiul Android, în special pe smartphone-urile care vin cu Cyanogen OS din fabrică. Acestea sunt de obicei orientate către pieţe emergente, putând astfel obişnui o categorie nouă de utilizatori cu serviciile sale, înainte ca aceştia să descopere serviciile oferite de Google. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult