Yahoo Messenger 11 a fost lansat oficial, iată ce noutăţi aduce!

29.06.2011
Yahoo Messenger 11 a fost lansat oficial, iată ce noutăţi aduce!


Yahoo Messenger 11
este finalizat, versiunea oficială a
popularului client de mesagerie instant aducând numeroase
optimizări pentru performanţă şi stabilitate,
alături de remedii pentru toate bug-urile descoperite până
acum.


Download Yahoo Messenger 11

Opţiuni multiple de comunicare

Cu Yahoo Messenger 11 putem trimite mesaje text şi
SMS
-uri, avem posibilitatea să iniţiem apeluri
video şi audio
, iar daca nu suntem mereu în faţa
calculatorului serviciul de mesagerie vocală ne
ajută să păstrăm mai uşor legătura cu cei dragi.

Jocuri
interactive

Jocurile sociale interactive, accesibile chiar din interfaţa
aplicaţiei, rămân un element de atracţie important pentru Yahoo
Messenger 11. Colecţia de jocuri include titluri foarte populare,
cum ar fi Mafia Wars, Fishville şi
Pool, însă oferta de jocuri este mult mai mare şi
este diversificată odată cu trecerea timpului. Putem juca împotriva
prietenilor din lista de contacte, sau ne putem relaxa cu o sesiune
de joc proprie, ori de câte ori avem timp liber la dispoziţie.

Yahoo Messenger 11 ţine pasul cu moda reţelelor de
socializare online

Utilizatorii Yahoo Messenger 11 pot urmări mesajele de status şi
iniţia sesiuni de chat cu prietenii de pe
Facebook
, pot comenta şi da Like update-urilor
primite din Yahoo! Pulse, Flickr, Twitter sau alte
reţele, totul fără a părăsi interfaţa Yahoo Messenger.

O facilitate de mare ajutor celor care doresc să ţină legătura
cu prieteni din mai multe reţele, este posibilitatea de folosi
un singur mesaj de status, vizibil din mai multe reţele
simultan
. Momentan, lista reţelelor suportate cuprinde
Yahoo! Pulse, Facebook şi Twitter.

Conversaţi de oriunde

Yahoo Messenger 11 ne permite să purtăm sesiuni
IM cu prietenii din reţeaua Windows
Live
şi Facebook, indiferent dacă ne
aflăm la tastatura calculatorului sau a telefonului mobil. Cei care
deţin un smartphone cu sistem
Android
pot instala versiunea mobilă de Yahoo
Messenger, iar restul utilizatorilor au la dispoziţie portalul
Mobile Web Messenger, accesibil de pe orice
telefon prevăzut cu web browser şi o conexiune activă la
internet.

Dacă cel pe care dorim să îl contactăm nu dispune de acces la
internet, avem posibilitatea să trimitem şi mesaje
SMS
din interfaţa Yahoo Messenger 11. Trebuie ştiut însă
că accesul la acest serviciu este oferit numai pe bază de
subscripţie
.

Arhiva de mesaje

Începând cu Yahoo Messenger 11 arhiva de conversaţii este
accesibilă online, de pe orice calculator de la
care ne logăm folosind numele şi parola de utilizator. În acest mod
putem ţine mai uşor evidenţa conversaţiilor purtate prin sesiuni de
mesagerie instant, indiferent dacă acestea au avut loc la tastatura
calculatorului de acasă, sau cel de la locul de muncă. Pentru o
găsire rapidă a informaţiilor dorite, arhiva de conversaţii pune la
dispoziţie şi o funcţie de căutare.


În versiunea Beta pentru Yahoo Messenger 11 aveam la dispoziţie
şi o opţiune prin care puteam decide să nu păstrăm o copie cu
arhiva de conversaţii stocată pe serverele Yahoo, alegând în schimb
păstrarea acesteia în propriul calculator. Din păcate această
opţiune a dispărut din versiunea finală a aplicaţiei, lăsându-ne
doar posibilitatea de a dezactiva complet funcţia de arhivare a
conversaţiilor, prevenind în acest mod situaţii neplăcute, în care
furtul datelor de autentificare ar oferi atacatorului acces
nelimitat pentru citirea conversaţiilor purtate de-a lungul
timpului.


Interfaţă modernă

Yahoo Messenger 11 pune la dispoziţie o interfaţă mai bine
finisată, ce poate fi personalizată cu uşurinţă prin aplicarea de
skin-uri. Versiunea finală a aplicaţiei oferă în plus şapte
skin-uri noi
, care se adaugă la colecţia deja existentă,
pentru un total de 21 skin-uri selectabile.

Înlătură definitiv toate reclamele afişate în Yahoo
Messenger 11, cu

Ad Banner Remover Plus
.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News