Facebook Graph Search permite acum şi căutarea cuvintelor-cheie în cadrul articolelor

Autor: Dorian Prodan 09.12.2014
Facebook Graph Search permite acum şi căutarea cuvintelor-cheie în cadrul articolelor

Anunţată acum aproape doi ani, funcţia de căutare semantică Graph Search pune la dispoziţia utilizatorilor Facebook un instrument puternic pentru găsirea persoanelor, locurilor, fotografiilor şi a altor tipuri de conţinut indexat. Dacă nu aţi fost prea atraşi de această funcţie până acum, aceasta a devenit dintr-o dată mult mai interesantă deoarece permite căutarea după simple cuvinte-cheie şi este disponibilă şi pe terminalele iPhone.

Facebook a testat versiunea pentru terminale mobile a serviciului Graph Search încă de la începutul acestui an, aceasta devenind abia acum disponibilă pe terminalele Apple. În acest moment, compania nu a dezvăluit nimic despre implementarea Graph Search şi în cadrul aplicaţiei pentru Android, însă probabil că utilizatorii platformei Google nu vor fi lăsaţi deoparte pentru prea mult timp.

Cea mai importantă noutate este însă apariţia căutării după cuvinte-cheie. Până acum, eram nevoiţi să ne rezumăm la şabloanele de căutare Facebook şi să ne punem memoria la lucru pentru a ne reaminti unde şi când am văzut citit ceva ori de câte ori aveam nevoie de un alt tip de informaţie neindexabilă. Versiunea actualizată Graph Search ne lasă însă acum să căutăm un cuvânt-cheie în cadrul tuturor textelor proprii sau publicate de terţi care ne-au apărut în News Feed, devenind astfel un motor de căutare intern în toată puterea cuvântului.

Versiunea actualizată Graph Search este implementată în acest moment doar în cadrul interfeţei Web şi a aplicaţiei pentru terminalele Apple, aceasta urmând să devină disponibilă treptat tuturor utilizatorilor.

Tags: