Google îmbunătăţeşte aplicaţia Maps, aducând noi funcţii pentru dispozitivele cu Android

16.09.2013
Google îmbunătăţeşte aplicaţia Maps, aducând noi funcţii pentru dispozitivele cu Android

Aplicaţia Google Maps pentru dispozitive cu Android a ajuns la o nouă versiune, ce include mai multe bug fix-uri, optimizări pentru stabilitate şi performanţă, dar şi câteva funcţii noi.

Noua versiune Google Maps oferă acces mai rapid la funcţia de navigaţie şi îmbunătăţeşte modulul pentru inspectarea rutelor şi a traficului. Alte modificări au fost aduse funcţiei de căutare pentru locaţii de cazare, în sensul introducerii de informaţii sponsorizate în lista de rezultate, cum ar fi link-uri către pagini de unde putem face rezervări la hotelurile din apropiere.

Google actualizează aplicaţia Maps, aducând noi funcţii pentru dispozitivele cu Android

În interfaţa aplicaţiei Maps putem găsi şi o nouă secţiune Tips and Tricks, accesibilă din meniul lateral.

Potrivit experienţei utilizatorilor care au încercat deja noua versiune Maps, aplicaţia oferă căutări mai rapide iar recalcularea rutelor în timpul navigării este mai precisă. Aplicaţia Google Maps pentru dispozitive Android poate fi actualizată vizitând magazinul Google Play, sau accesând acest link.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult