Google Maps va oferi sugestii mai bune pentru rute alternative şi alerte din trafic

Google Maps va oferi sugestii mai bune pentru rute alternative şi alerte din trafic

Aplicaţia Google Maps este pe cale să treacă la o nouă versiune, îmbunătăţită cu un nou algoritm pentru calcularea timpului rămas până la destinaţie, alerte din trafic şi sugestii cu rute alternative de urmat.

Astfel, la alegerea unei destinaţii în aplicaţia Google Maps ne va fi prezentat un rezumat cu condiţiile din trafic pentru ruta de urmat. În plus, pe durata călătoriei aplicaţia va afişa informaţii în timp real despre condiţiile de trafic, avertizându-ne despre eventuale ambuteiaje şi alte pericole.

În caz de ambuteiaj, Google Maps va putea estima timpul de aşteptare în trafic, totodată ajustând şi timpul rămas până la destinaţie. Atunci când este posibil, aplicaţia va oferi sugestii pentru rute alternative de urmat, care să ne ajute să evităm porţiunile de drum cu trafic congestionat. Fiecare rută alternativă sugerată va include o scurtă descriere explicativă (ex. este mai rapidă, rută ocolitoare pentru evitarea condiţiilor de drum).

Google Maps va oferi sugestii mai bune pentru rute alternative şi alerte din trafic

Aflată deocamdată în fază de testare, noua versiune Google Maps pentru dispozitive cu Android va putea fi descărcată din magazinul Play Store  spre finalul acestei săptămâni.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult