iOS 8 review: un update mai important decât pare la prima vedere

iOS 8 review: un update mai important decât pare la prima vedere
Aplicaţii Apple

Astăzi, 17 septembrie, se lansează iOS 8, noua versiune a sistemului de operare pentru dispozitivele mobile de la Apple. Cum varianta Gold Master era deja disponibilă pentru dezvoltatori, am decis să o instalăm înainte de termenul stabilit pentru a vedea exact ce noutăţi aduce, cum se comportă şi dacă este cu adevărat pasul înainte pe care Apple l-a promis în luna iunie la WWDC.

Pentru testare am folosit iPhone 4S, iPhone 5 , iPad 2, iPad 3 şi iPad Mini cu display Retina, care deşi nu sunt cele mai recente dispozitive Apple, pot oferi o idee destul de bună asupra întregului pachet. De asemenea, anumite funcţii precum instalarea de tastaturi din AppStore, integrarea Siri cu Shazam, iCloud Drive, preluarea şi trimiterea de mesaje prin Handoff, widget-uri şi comunicarea între aplicaţii nu au putut fi testate, întrucât serviciile nu au fost pornite înainte de lansarea oficială. Cu toate acestea, iOS 8 vine cu destule noutăţi încât să merite atenţia noastră.

Aplicaţii Apple

Apple se laudă întotdeauna cu aplicaţiile pre-instalate în iOS, iar în varianta a opta a sistemului de operare a încercat să limiteze nevoia utilizatorilor de a folosi alte soluţii din AppStore pentru funcţiile pe care acestea le îndeplinesc. Astfel, atât browserul Safari cât şi aplicaţile Photos, Camera, Notes şi Mail au primit funcţii noi, care doresc să uşureze experienţa utilizatorilor cu sistemul de operare.

Safari a primit câteva noutăţi, în timp ce altele elemente au fost modificate sau mutate. Interfaţa minimalistă a browser-ului poate sugera că acesta nu poate face foarte multe, însă Apple a făcut o treabă bună în a ascunde tot ce este necesar la vedere. Browser-ul oferea deja opţiunea de „private browsing”, însă poţi acum deschide un singur tab privat. Astfel nu trebuie să faci toată sesiunea privată, putând deschide în continuare tab-uri noi obişnuite.

Pe iPad, tab-urile sunt acum organizate într-o matrice (accesibilă şi printr-un simplu gest de „pinch”), asemeni variantei din Mac OS X, iar tab-urile deschise pe alte dispozitive sunt acum disponibile în partea de jos a ecranului şi accesibile cu o simplă glisare de jos în sus. O nouă funcţie bine ascunsă, dar foarte utilă este scanarea de carduri de credit atunci când există câmpuri dedicate în site-uri, operaţiunea putând fi făcută prin simpla îndreptare a camerei către card. Câmpurile sunt astfel completate automat. Pentru a accesa această funcţie, trebuie să vă aflaţi pe o pagină care să necesite introducerea informaţiilor de pe card, moment în care apare butonul „Scan Credit Card” deasupra tastaturii.

Camera a primit de asemenea câteva funcţii noi foarte utile, pe care fanii iOS le-au suplinit până acum cu aplicaţii din AppStore precum Camera Pro. Cel mai util este probabil controlul manual pentru expunere. Atunci când apeşi pe ecran pentru a focaliza, o bară care controlează timpul de expunere apare în partea din dreapta. Glisând în sus sau în jos pe ecran, valoarea creşte sau scade. Astfel, scad şansele ca fotografiile de pe iPhone şi iPad să pară „arse” sau întunecate în anumite condiţii iluminare. De asemenea, există acum posibilitatea de a capta imagini în rafală ţinând apăsat pe butonul de captură şi a fost adăugată funcţia „Timelapse”, pentru realizarea de clip-uri accelerate.

Suportul pentru aplicaţia iPhoto va dispărea odată cu iOS 8, însă funcţiile sale vor fi incluse în Photos. Acesta nu mai este un simplu album foto, ci o întreagă librărie inteligentă, care oferă şi funcţii complexe de retuşare a imaginilor. Apăsând pe butonul Edit, avem acum acces la un nou meniu care oferă control avansat pentru lumină şi culori, funcţii pe care le vedem de obicei în aplicaţii mai avansate pentru computere precum iPhoto pentru Mac OS X sau Lightroom. Există setări pentru expunere, zone luminate, umbre, luminozitate, contrast, saturarea culorilor, dar şi opţiunea de a transforma o imagine color într-una alb-negru. Interfaţa este intuitivă şi poate fi folosită într-un mod simplist sau avansat, în funcţie de preferinţele utilizatorilor.

Mail este o altă aplicaţie implicită care a primit câteva noi funcţii. La prima vedere, aplicaţia arată la fel ca cea din iOS 7, însă nu este nevoie decât de câteva atingeri pentru a descoperi îmbunătăţirile. Fiecare mail poate acum să fie şters sau marcat printr-o simplă glisare, unele opţiuni precum Move to Junk fiind ascunse în spatele butonului More. Tot în meniul More se găseşte şi funcţia nouă numită „Notify Me”, care va anunţa utilizatorul prin notificări de iOS de fiecare dată când cineva trimite un reply la un anumit lanţ de mesaje. Probabil cea mai utilă funcţie nouă din mail este posibilitatea de a micşora mail-ul pe care îl scrii pentru a răsfoi alte mesaje în căutarea de informaţii din alte mail-uri.

Şi aplicaţia Notes a primt funcţionalitate nouă, oferind acum suport pentru „rich-text”. Acest lucru înseamnă că aplicaţia poate formata textul la nivel de bază, oferind opţiunile Bold, Italic şi Underline, iar notiţele pot acum include şi imagini. În afară de aceste adiţii, aplicaţia funcţionează exact la fel ca şi până în prezent.

Deşi hărţile Apple mai au destul de mult până când vor putea fi cu adevărat utile în viaţa de zi cu zi, compania a adăugat o funcţie nouă fără o aplicaţie practică. Aceasta se numeşte 3D Flyover Tour şi oferă tururi virtuale deasupra oraşelor. Această funcţie este impresionantă din punct de vedere vizual, oraşele importante fiind realizate în 3D, însă nu va uşura viaţa nimănui. Cei care doresc să vadă clădiri şi monumente celebre pe un display mobil într-un mod inedit vor aprecia probabil 3D Flyover Tour.

Există şi patru noi aplicaţii care au fost integrate în iOS 8, două dintre care sunt noi-nouţe. Cele două aplicaţii mai vechi sunt iBooks şi Podcasts, care au primit update-uri minore în iOS 8. Acestea sunt însă pre-instalate şi nu mai necesită descărcare separată din AppStore. Acest lucru înseamnă şi că nu pot fi şterse de pe dispozitiv, ceea ce i-ar putea deranja pe cei care nu le folosesc în mod constant.

Aplicaţile complet noi sunt Health şi Tips, care debutează odată cu varianta 8 a sistemului de operare. Health este centrul de comandă al tuturor aplicaţiilor care înregistrează informaţii despre starea de sănătate a utilizatorilor. Întrucât nu folosim dispozitive precum Nike Fuel Band nu am putut testa întreaga funcţionalitate a acestei aplicaţii, însă pare să fie destul de comprehensivă, oferind posibilitatea de a înregistra aproape orice informaţie despre utilizator. Tips însă este un simplu utilitar destinat celor care sunt noi în familia iOS sau care nu au descoperit încă toate funcţiile noi ale iOS 8. Momentan utilitatea acestei aplicaţii este discutabilă, oferind doar şase pagini cu informaţii.

Interfaţă şi funcţionalitate

La capitolul interfaţă, diferenţele nu sunt evidente încă de la început. Acestea încep să apară odată cu utilizarea dispozitivelor, multe dintre noutăţi fiind ascunse în funcţii deja existente. De exemplu, interfaţa de multitasking include acum o bară cu cele mai recente contacte apelate din agendă. Astfel, poţi suna sau poţi contacta prin mesaje pe cineva apropiat fără a fi nevoit să intri în aplicaţia dedicată pentru aceste funcţii.

Action Center-ul, meniul care oferă acces la pornirea şi oprirea modului avion, WiFi, Bluetooth, funcţii rapide şi control pentu conţinut multimedia a primit un mic face-lift. Acesta beneficiază însă de o schimbare din punct de vedere vizual, culoarea de fundal fiind mai accentuată. Animaţiile acestui meniu, cât şi ale centrului de notificări sunt acum puţin mai dinamice, aspect care nu adaugă nimic în plus. Nici funcţia de căutare Spotlight nu a fost ignorată, aceasta aplicând un nou efect de „blur” peste pictogramele din meniu atunci când este activat. Apple promitea integrarea IMDB înainte de lansare, însă această opţiune nu a apărut în căutările noastre.

Meniul „Share” poate fi acum personalizat. Pot fi adăugate acum şi alte aplicaţii pentru upload de poze în cloud sau pentru partajarea de clipuri video, însă acestea vor apărea în listă abia după ce vor primi update-uri în AppStore. Pentru a scădea numărul de paşi pe care un utilizator îi face pentru a urca o imagine sau un clip, cele mai recente capturi din albumul foto apar deasupra opţiunilor de sharing .

Şi tastatura a primit un mic facelift. Atunci când scrii, există acum o căsuţă de sugestii deasupra tastaturii, care foloseşte un algoritm predictiv pentru a intui ce cuvânt urmează să fie introdus. Din păcate, această funcţie este activă doar pentru tastaturi din alte limbi cu suport complet din partea Apple, nu şi pentru română. Limba română există şi poate fi utilizată, dar nu dispune de un dicţionar predictiv. Acest lucru este foarte ciudat, având în vedere că funcţia speech-to-text funcţionează excelent în română. Aceasta a primit îmbunătăţiri majore faţă de implementarea din iOS 7, textul fiind afişat pe ecran în timpul dictării şi nu la sfârşitul frazei. Performanţa nu se compară cu cea oferită de Google în aplicaţiile sale, însă se apropie destul de mult, greşelile fiind minime.

Centrul de Notificări a primit de asemenea câteva noi elemente de design. Acesta este acum limitat la numai două taburi: „Today”, care oferă informaţii despre vreme şi poate afişa noile widget-uri care se lansează odată cu sistemul de operare, şi „Notifications”, care sunt acum grupate într-un singur loc. Acesta pot fi şterse individual, iar unele au chiar şi funcţionalitate extinsă. Notificările din mail oferă posibilitatea de a şterge sau marca un mesaj fără a mai fi nevoit să accesezi aplicaţia propriu-zisă. Aceste noi funcţii pentru notificări sunt disponibile şi direct din ecranul de blocare.

De altfel, şi notificările de tip „banner” din partea de sus a ecranului au primit noi funcţii. Cea mai interesantă este posibilitatea de a răspunde unui SMS sau la notificari de pe Facebook si Twitter din orice aplicaţie printr-un simplu gest pe ecran de sus în jos.

Handoff este disponibil în varianta iniţială de iOS 8, însă nu dispune de funcţionalitate completă. Momentan, apelurile de voce pot fi preluate şi pe un iPad, însă mesajele scrise nu apar decât pe telefon. Probabil că funcţiile complete Handoff vor fi lansate odată cu noua variantă a sistemului de operare Mac OS X Yosemite, aşteptat luna viitoare.

Meniul Settings este acum mai cuprinzător şi oferă posibilitatea de a modifica parametrii tuturor aplicaţiilor instalate. Unele au setări pentru notificări, utilizarea locaţiei sau a internetului, însă pot apărea aplicaţii care nu dispun de niciun fel de opţiuni.

iCloud face tranziţia la iCloud Drive odată cu trecerea la iOS 8, oferind 5 GB de spaţiu de stocare pentru orice tip de fişiere. Până în prezent, iCloud era util doar la back-up pentru dispozitive şi salvarea setărilor din aplicaţii. Acum, acesta se comportă precum Dropbox, însă în momentul redactării acestui articol, nu există nicio metodă de a salva fişiere individuale pe iCloud Drive. Odată făcută tranziţia la iCloud Drive după instalarea iOS 8, dispozitivele cu o variantă mai veche de iOS nu vor mai avea acces la iCloud.

O funcţie foarte utilă, Find my iPhone, a primit de asemenea o opţiune nouă în iOS 8. Pentru a îmbunătăţi şansele de a găsi dispozitivul pierdut, Apple a inclus capabilitatea de a transmite ultimele coordonate de GPS atunci când nivelul de încărcare al bateriei scade aproape de limită.

În cele din urmă, Apple a inclus statistici referitoare la consumul de baterie în meniul „Usage” din setări. Poţi vedea astfel procentul din autonomia totală consumat de fiecare aplicaţie în parte în ultimele 24 de ore sau în ultimele câteva zile. Folosind aceste informaţii poţi modifica setările de date, geolocaţie sau rulare în background a celor mai consumatoare aplicaţii pentru a limita consumul în viitor.

Concluzii

Am utilizat timp de o săptămână iOS 8, iar impresiile iniţiale sunt pozitive. Toate funcţiile noi şi modificările aduse aplicaţiilor şi interfeţei sunt bine venite şi sunt implementate inteligent în experienţa de utilizare a produselor Apple.

Din păcate însă, iOS 8 a venit şi cu o serie de mici probleme pe care nu le-am întâlnit în cea mai recentă variantă de iOS 7. Interfaţa este clar mai lentă în anumite situaţii folosind dispozitive mai vechi, odată la ceva vreme funcţia Spotlight poate să nu afişeze niciun rezultat după o căutare, iar autonomia pare să fie ceva mai scăzută (deşi este posibil ca utilizarea în plus a dispozitivelor pentru testare să fi afectat durata de viaţă a bateriei). Acestea nu par a fi fără soluţie însă, un update minor putând fi de ajuns pentru a orecta toate problemele întâlnite. Întrebarea este cât de repede va veni acesta şi de ce apar astfel de bug-uri în iOS 8, după ce şi iOS 7 s-a lovit de situaţii similare.

Din păcate, articolul de faţă nu poate descrie experienţa completă iOS 8 pe care utilizatorii o vor avea în săptămânile şi lunile următoare. Lipsa de tastaturi third party în AppStore ne-a împiedicat să instalăm soluţii precum Swiftkey sau Swype, widget-urile promise încă nu erau lansate la momentul testării, iar una dintre cele mai importante funcţii noi a OS-ului, comunicarea între aplicaţii, este imposibil de testat fără aplicaţii compatibile.

Comparativ cu iOS 7, este clar că pe anumite dispozitive din generaţii mai vechi, noua versiune nu rulează la fel de bine. Cele mai afectate sunt iPad 2 şi 3, care întâmpină probleme în redarea animaţiilor, dar şi iPhone 4S, care este cel mai vechi dispozitiv compatibil cu iOS 8. Pe iPhone 5 şi generaţiile mai noi de iPad, performanţa este foarte bună, cu eventuale încetiniri la pornirea unor aplicaţii sau la întoarcerea din aplicaţii în meniu. Acest gen de probleme sunt însă de aşteptat pentru o versiune nouă de sistem de operare şi probabil că vor dispărea în timp, în urma unor actualizări.

Cert este că Apple merge într-o direcţie bună, oferind acum pe telefoanele şi tabletele sale cam tot ce există şi pe platformele concurente, alături de câteva funcţii exclusive. Adevărul este însă că iOS 8 este un update incremental şi nu o schimbare completă a sistemului de operare Apple. Odată ce vor apărea toate aplicaţiile compatibile cu noile capabilităţi în AppStore şi vor fi corectate problemele de performanţă, acesta va deveni probabil cel mai complet şi mai stabil sistem de operare mobil de pe piaţă. Momentan însă asistăm la o simplă evoluţie a lui iOS, care nu sună atât de rău dacă luăm în calcul stabilitatea şi performanţa oferită de variantele sale precedente.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult