Cel mai mare val observat vreodată în emisfera sudică

01.09.2020
Cel mai mare val observat vreodată în emisfera sudică
Foto: Pixabay

Cel mai mare val observat vreodată în emisfera sudică a avut o înălţime de aproape 24 de metri. Acesta a fost surprins de o baliză a organizaţiei MetOcean. Aceasta se află în Oceanul Arctic, în apropiere de Insula Campbell, la 690 de km sud de Noua Zeelandă.

Valul a avut o înălţime de 23,8 metri şi a apărut în timpul unei furtuni. Recordul precedent pentru un val din emisfera sudică era de 19,4 metri şi fusese înregistrat în 2017.

Sursa: MetOcean Solutions

Baliza care a detectat valul foloseşte energie solară şi face măsurători timp de 20 de minute o dată la trei ore. De aceea, este posibil ca valul respectiv să fi fost chiar mai mare la un moment dat, de 25 de metri, conform oceanografilor organizaţiei MetOcean Solutions.

Potrivit BBC, valul înregistrat de organizație este mai înalt decât cinci autobuze londoneze puse unul peste latul.

Cercetătorii spun că valurile din emisfera sudică devin tot mai mari, pe măsură ce schimbările climatice afectează tot mai mult regiunea.

CITEȘTE ȘI:

Cea mai mare concentrare de gunoi din ocean are acum de două ori dimensiunile statului Texas

Cum arată Oceanul Antarctic filmat de pe spatele balenelor, folosind tag-uri video fixate de cercetători

Facebook are probleme din cauza unor lucrări eșuate făcute pe fundul oceanului

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult