Cercetătorii chinezi au inventat un aparat automat pentru extracţia de spermă

12.04.2019
Cercetătorii chinezi au inventat un aparat automat pentru extracţia de spermă

Un institut din China se laudă cu dezvoltarea unui dispozitiv dedicat clinicilor care se ocupă cu colectarea de spermă. Acesta este deja la vânzare şi pare să aibă un succes foarte mare în lume, fiind deja vândut către unităţi medicale din Statele Unite, Germania, Franţa şi Rusia. Conform Jiangsu Sanwe Medical Science and Technology Center, dispozitivul permite colectarea de mostre într-o manieră mai „prietenoasă”, evitând diversele probleme care ar putea apărea în procesul „manual”.

Dispozitivul se numeşte SW-3701 sperm collector şi include un tub din plastic şi silicon care oferă două tipuri de mişcare. Acesta oferă o mişcare pe orizontală, cât şi o mişcare internă, care strânge orificiul, într-o manieră care simulează organul sexual feminin. Cercetătorii care au lucrat la dezvoltarea acestui dispozitiv spun că aparatul poate simula temperatura şi senzaţia tactilă a corpului uman.

Nevoia unui astfel de dispozitiv a apărut din cauza pacienţilor care veneau la clinici să doneze spermă sau să facă analize, însă cu greu puteau oferi mostre din cauză că deveneau stânjeniţi. Aparatul ar trebui să ofere rezultate mai bune în aceste situaţii, fiind vorba despre un proces automat. În afară de colectarea de spermă, aparatul ar putea fi de asemenea folosit pentru a trata ejacularea precoce, care apare atunci când centrul sexual nervos este mult prea sensibil la atingere. Prin stimularea repetată folosind acest aparat, pacienţii ar putea să dezvolte o rezistenţă mai mare la stimulare.

Pentru cei care se gândeau să comande un asemenea aparat pentru acasă, veştile nu sunt tocmai bune. Fiind vorba despre echipament medical, un singur dispozitiv costă aproximativ 13.000 de dolari. Se pare că cererea este mare, întrucât sunt vândute aproximativ 10.000 de dispozitive pe an. Cei de la Jiangsu Sanwe Medical Science and Technology Center spun că lucrează şi la o alternativă mai mică şi mai ieftină, sub forma unui aparat portabil. Cu siguranţă însă, nici acesta nu va fi foarte ieftin.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult