Moment miraculos în Ucraina: Echipajul unui tanc și infanteriștii de pe el scapă cu viață după două lovituri ale rușilor

06.10.2022

Un clip video incredibil, filmat pe frontul din Ucraina, face valuri pe rețelele de socializare. Un tanc ucrainean, ce pare să fie un model T-72, este lovit de două ori de inamic, dar, din fericire, echipajul și infanteriștii care călătoreau cu vehiculul au scăpat cu viață.

Se pare că doar comandantul a suferit răni ușoare provocate de șrapnel. Incidentul s-a petrecut, potrivit persoanei care a publicat clipul în comunitatea r/ukraine de pe Reddit, pe 29 septembrie în regiunea Harkov.

Tancul a rezistat la lovituri deoarece este echipat cu armură reactivă. Potrivit unor experți, majoritatea sistemelor anti-tanc portabile folosite de ruși nu lansează rachete care atacă de sus tancul, precum NLAW sau Javelin, pentru a-l lovi în plafon, acolo unde blindajul este subțire, ci proiectile convenționale care merg direct spre țintă. Dacă atacul era realizat cu un sistem american, de exemplu Javelin, cel mai probabil nimeni nu ar fi scăpat cu viață.

Citește și > VIDEO: Primul duel filmat tanc vs. tanc din Ucraina. Rezultatul, neplăcut

A ajutat și faptul că tancul T-72 a fost lovit frontal, acolo unde are cel mai solid blindaj.

Un alt lucru atrage atenția în înregistrare. Se vede faptul că soldații ucraineni sunt bine antrenați. Imediat după ce sunt atacați, militarii nu intră în panică, așa cum am văzut că repetate rânduri că fac rușii, ci iau poziții defensive.

Trupele ucrainene sunt antrenate de specialiști NATO, iar mii de militari au mers inclusiv în Marea Britanie pentru instructaj.

Citește și > De ce nu a trimis Putin în Ucraina „minunea” sa tehnologică, tancul T-14 Armata

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult