Ucraina a pierdut deja jumătate din vehiculele rare de asalt primite de la aliații vesticii

12.06.2023
Ucraina a pierdut deja jumătate din vehiculele rare de asalt primite de la aliații vesticii
Leopard 2R (Foto: Profimedia Images)

Ucraina a primit de la aliații vestici șase vehicule unice necesare pentru străpungerea liniilor inamice, bazate pe tancul Leopard 2.

Trei dintre acestea au fost pierdute în atacul asupra pozițiilor ruse din zona satului Mala Tokmacika.

Vehiculele speciale, numite Leopard 2R, sunt folosite de geniști pentru deminare. Acestea merg înaintea tancurilor și transportoarelor blindate pentru a curăța terenul.

Deși a pierdut multe vehicule, acest lucru nu înseamnă că Ucraina a dat greș în atacul respectiv. Străpungerea pozițiilor fortificate inamice este, de obicei, o operațiune foarte costisitoare. Chiar și armatele foarte bine echipate și antrenate pierd aproximativ jumătate din forța cu care atacă o poziție în timpul unei străpungeri.

Leopard 2R este un tanc Leopard 2A4 modificat de compania finlandeză Patria. Vehiculul are o greutate de 69 de tone și poate fi utilizat și pentru umplerea cu pământ a tranșeelor inamice.

Vehiculele par să fi fost distruse de artileria rusă, care aștepta un atac și a fost avertizată din timp de o dronă.

Bradley
Bradley Fighting Vehicle (BFV) (Foto: Wikimedia)

În același atac, Ucraina a pierdut și alte vehicule, inclusiv un tanc Leopard 2, cel puțin patru transportoare de trupe Bradley și un vehicul de recuperare Bergepanzer.

Unii experți militari sunt îngrijorați de faptul că vehiculele, abandonate în câmp, ar putea fi luate de ruși, în cazul în care asaltul este respins. Astfel, Moscova ar avea acces la unele dintre cele mai importante platforme folosite de aliații din NATO.

Unii oameni au criticat, pe rețelele de socializare, decizia ucrainenilor de a ține atât de apropiate vehiculele în timpul operațiunii. Însă, într-un teren minat, forțele atacatoare nu au altă soluție decât să meargă pe urma vehiculelor care fac deminarea.

Sursa: Euromaidan Press

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult