De ce Apple sau Samsung aleg anumite culori pentru smartphone-urile lor. Ce mesaj ascuns transmite roşul şi de ce negrul este cea mai populară culoare pentru telefoane

28.04.2017
De ce Apple sau Samsung aleg anumite culori pentru smartphone-urile lor. Ce mesaj ascuns transmite roşul şi de ce negrul este cea mai populară culoare pentru telefoane

Smartphone-urile au devenit astăzi o parte importantă din viaţa a miliarde de doameni. Pe lângă faptul că ofere o putere de calcul foarte mare la dimensiuni reduse, acestea sunt şi accesorii de modă. De aceea, marii producători de telefoane inteligente aleg cu mare grijă designul şi culorile telefoanelor pe care le vând. 

Potrivit unui sondaj realizat în 2016, cea mai populară culoare din lume pentru smartphone-uri era negru, cu 34,63% din voturile respondenţilor. Pe locul doi s-a situat alb, cu 23,55%, iar pe trei cyan cu 8%. 

 

Totuşi, mulţi mari producători nu ţin cont neaparat de aceste sondaje atunci când lansează noi dispozitive, ci sunt mai atenţi mai degrabă la mesajul pe care îl transmite o anumită culoare sau nuaunţă. De exemplu, Samsung Galaxy S8 este disponibil în variantele: negru, argintiu, gri, albastru şi auriu. Apple iPhone 7 este disponibil în culorile: negru (două nuanţe), roşu, argintiu, auriu, aur roz şi roşu.

 

Potrivit psihologilor, doar în 20% dintre cazurile în care trebuie să alegem culori facem acest lucru conştient. În restul cazurilor dictează subconştientul. De aceea, în topurile care arată cele mai importante caracteristici la smartphone-uri pentru utilizatori, culoarea iese de obicei pe ultimele locuri. 

 

 

Ce spune culoarea smartphone-ului despre tine

 

Cercetătorii de la Nokia au realizat un experiment interesant. Ei le-au prezentat unor oameni patru smartphone-uri Lumia, în culorile cyan, alb, fucsia şi negru şi i-au pus să aleagă varianta preferată.

 

 

S-a constatat că cei care au ales cyan sunt gânditori şi filozofi. Oamenii care aleg această culoare sunt mai fericiţi, au cunoştinţe mai bogate şi sunt mai exuberanţi.

 

Cei care au ales albul au personalităţi mai sofisticate. Un obiect alb este greu de întreţinut şi păstrat curat, iar cei care aleg această culoare au standarde ridicate pentru ei înşişi. Această variantă de culoare este aleasă de obicei de persoanele inocente, curate şi pure.

 

Din grupul care a ales fucsia au făcut în cea mai mare parte femei. S-a constatat că utilizatorii acestor telefoane tind să aibă personalităţi care combină agresivitatea cu blândeţea.

 

Cei care au ales negrul sunt mai conformişti, oameni care tind să urmeze tendinţele din societate. Totuşi, aceştia sunt persoane cu cunoştinţe tehnice şi tehnologice mai avansate. Alte studii au arătat că cei care aleg neagrul sunt cei cărora le place să joace rolul de protectori.

 

S-a constatat că, deşi este o culoare preferată în programele TV şi desenele animate, galbenul nu atrage atenţia cumpărătorilor de smartphone-uri. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul verdelui.

 

Ce mesaje transmit celelalte culori populare folosite de marii producători

 

Albastru (ex.: Huawei P10): Culoarea transmite încredere, putere, fiabilitate şi securitate. Asociat puternic cu cerul şi marea, albastrul este culoarea favorită a majorităţii oamenilor, femei şi bărbaţi, după cum puteţi vedea în infograficul de mai jos. Deoarece inspiră încredere, albastrul este folosit pentru logo-urile multor instituţii financiare.

 

 

Roşu (iPhone 7): Apple a ales această culoare deoarece produsul face parte din iniţiativa (Product) RED. Totuşi, roşul are propriile calităţi atunci când este folosit în scopuri de marketing şi comerciale. Vodafone poate să confirme acest lucru. Majoritatea bărbaţilor au experimentat probabil o respiraţie accelerată şi bătăi mai intense ale inimii atunci când au văzut o femeie atractivă îmbrăcată într-o rochie roşie. Asta deoarece culoarea activează glanda pituitară (hipofiza), care este responsabilă de efectele pomenite mai devreme. Roşul evocă pasiune, deşi uneori este asociat cu pericolul (semnele de circulaţie sau becurile de alertă).

 

Verde (Samsung Galaxy S6 edge): În general, verdele denotă sănătate, prospeţime şi serenitate. Totuşi, percepţia culorii depinde de nuanţa de verde. Cele mai închise sugerează bogăţie şi prestigiu, iar nuanţele mai deschise dau sentimentul de calm.

 

Roz (iPhone 6s): La fel ca şi în cazul verdelui, mesajul transmis de roz variază în funcţie de intensitatea culorii. Rozul aprins transmite energie, tinereţe, distracţie şi încântare. Rozul mai deschis este asociat cu romantismul.

 

BONUS: Ghidul emoţiilor transmise de culorile folosite de marile companii pentru logo-uri:

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult