Galaxy S9 şi Galaxy S9+. Samsung a lansat noile sale smartphone-uri high-end. Caracteristici tehnice, preţ şi disponibilitate. Go4it a transmis evenimentul în format LIVE TEXT

Galaxy S9 şi S9+. După luni de zvonuri, care au dezvăluit aproape toate detaliile despre cele două noi smartphone-uri high-end, Samsung a lansat astăzi oficial, la debutul MWC 2018, modelele Galaxy S9 şi Galaxy S9+

 

Acestea vor fi disponibile în patru versiuni de culoare: midnight black, titanium grey, coral blue şi lilac purple. În România vor fi disponibile culorile:midnight black, coral blue şi lilac purple. Galaxy S9 va avea o singură cameră principală, iar S9+ va beneficia de un sistem dual-camera. Ambele modele dispun de funcţia Dual-Aperture (f/2.4, f/1.5). Potrivit Samsung, camera captează în mod automat mai multă lumină când mediul este întunecat şi mai puţină lumină când mediul este prea luminos. Astfel, imaginile realizate ar trebui să fie mai reuşite în orice condiţii. Terminalele vor putea filma îm regim Super Slow-mo la 960 fps.

În ţara noastră, anunţă Samsung Romania într-un comunicat, Galaxy S9 si S9+ sunt disponibile pentru precomandă la partenerii selectaţi, începând cu data de 25 februarie 2018, ora 20:00. Clienţii care aleg să îşi returneze telefonul vechi şi să achiziţioneze noile smartphone-uri la precomandă pot beneficia de o ofertă specială, în funcţie de parteneri. Precomenzile înregistrate până la data de 8 martie 2018 inclusiv vor beneficia de livrare cu până la 7 zile mai devreme faţă de disponibilitatea în magazine.

 

Terminalele sunt livrate cu Android 8.0 Oreo şi dispun de chipset-uri foarte performante: Qualcomm Snapdragon 845 (SUA) şi Samsung Exynos 9810 (pieţele internaţionale). Galaxy S9 include 4 GB memorie RAM, iar Galaxy S9+ o memorie RAM de 6 GB. Mai mult, modelul mai mic are baterie de 3.000 mAh, iar cel mai avansat, S9+, de 3.600 mAh

 

Galaxy S9 si S9+ suportă trei opţiuni diferite de autentificare biometrică: iris, amprentă şi recunoaştere facială. Dispozitivele integrează funcţia Intelligent Scan, un nou sistem de verificare care utilizează în mod inteligent scanarea irisului şi tehnologia de recunoaştere a feţei pentru a debloca telefonul, în orice mediu. De asemenea, Galaxy S9 şi S9+ beneficiază de Dedicated Fingerprint, care le oferă utilizatorilor opţiunea de a accesa Secure Folder printr-o amprentă diferită decât cea folosită pentru a debloca telefonul.

 

Terminalele dispun în continuare de slot pentru card de memorie (cu cpacitate maximă de 400 GB), jack audio universal de 3,5 mm şi oferă funcţie de încărcare wireless rapidă a bateriei. 

 

Pentru prima dată pentru gama Galaxy S, S9 şi S9+ includ difuzoare stereo, AKG. Terminalele au senzorul de amprentă poziţionat pe spate, la fel ca Galaxy S8, dar sub cameră (nu lângă aceasta). 

 

Samsung le va permite, pe noile modele Galaxy S9 şi S9+, utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună şi acţionează exact ca ei. AR Emoji foloseşte un algoritm de învăţare, care analizează o imagine 2D a utilizatorului şi preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte şi să imite expresii precum clipitul şi mişcări ale capului.

 

În ceea ce priveşte preţurile recomandate, acestea nu au fost încă anunţate, dar vor fi mai mari decât cele ale modelelor din seria Galaxy S8, potrivit unor zvonuri. Galaxy S9 va costa aproximativ 840 de euro, în versiunea standard, iar Galaxy S9+ aproximativ 997 euro, potrivit unor surse ale lui Evan Blass, un cunoscut furnizor de astfel de informaţii.

 

 

Galaxy S9 şi Galaxy S9+

 

Galaxy S9 şi S9+. Iată caracteristicile tehnice principale ale celor două modele:

 

 

Galaxy S9 şi Galaxy S9+ - Go4 it a transmis lansarea în format LIVE TEXT:

 

Foto: Go4it

 

18:45 Aparent, realitatea augmentată (AR) va fi o funcţie importantă pe noile smartphone-uri din seria Galaxy S9. Samsung i-a rugat pe participanţii la eveniment să descarce o aplicaţie cu funcţii AR (Unpacked), înainte de începerea evenimentului. Funcţii similare au fost prezentate la evenimentul de lansare de anul trecut al iPhone 8/8 Plus şi iPhone X. 

 

Foto: Go4it

 

18:57 Samsung lansează de obicei noile smartphone-uri vârf de gamă din seria Galaxy S la MWC, dar anul trecut a făcut o excepţie. Galaxy S8 a fost lansat cu o lună mai târziu. Compania a vrut să testeze mai bine bateriile, după scandalul în care a fost implicat modelul Galaxy Note7. 

 

Foto: Go4it

 

19:12 „Smartphone-urile sunt prea complicate”, spune DJ Koh, şeful diviziei Mobile a Samsung. Oamenii nu le folosesc toate funcţiile. Să sperăm că nu vom avea parte, astăzi, de prezentarea unui dumbphone...

 

19:17 Koh: Anul trecut oamenii au făcut 1.200 de miliarde de poze cu smartphone-urile, în fiecare zi au fost partajate 10 miliarde de clipuri video de pe telefoane şi trimise 5 miliarde de emoji-uri. 

 

 

19:21 Koh anunţă Galaxy S9 şi Galaxy S9+. Doar modelul mai mare, S9+, are cameră duală pe spate. Terminalele au senzorul de amprentă poziţionat pe spate, la fel ca Galaxy S8, dar sub cameră (nu lângă aceasta) şi ecrane Infinity. Totodată, dispun în continuare de jack audio universal de 3,5 mm. Smartphone-urile vor fi disponibile în variantele de culoare: midnight black, titanium grey, coral blue şi lilac purple. 

 

Foto: Go4it

 

19:27 Trecem la cameră, pentru a afla mai multe detalii. Compania spune că sursa de inspiraţie pentru camerele de pe modelele din seria Galaxy S9 a fost ochiul uman. Galaxy S9 şi S9+ au apertură duală f/2.4 şi f/1.5. Cea de-a doua este impresionantă. Recordul era deţinut de LG V30 cu f/1.6. Terminalele vor putea filma îm regim Super Slow-mo la 960 fps. 

 

19:35 Funcţia super slow motion la 960 fps pare impresionantă, dar Sony a introdus-o încă de anul trecut pe modelul Xperia XZ Premium. Galaxy S9 şi S9+ oferă şi funcţia automată Motion Detection, o caracteristică care odată ce detectează mişcarea din cadru, începe să înregistreze automat, iar utilizatorii trebuie doar să seteze cadrul.

 

19:38 Terminalele dispun în continuare de slot pentru card, cu cpacitate maximă de 400 GB. 

 

19:42 Samsung le permite utilizatorilor să creeze un emoji care arată, sună şi acţionează exact ca ei. AR Emoji foloseşte un algoritm de învăţare, care analizează o imagine 2D a utilizatorului şi preia peste 100 de caracteristici faciale pentru a crea un model 3D care să reflecte şi să imite expresii precum clipitul şi mişcări ale capului.

 

Foto: Go4it

 

19:44 Galaxy S9 şi S9+ sunt primele smartphone-uri din seria S care dispun de difuzoare stereo, marca AKG. Galaxy S9 şi S9+ suportă şi tehnologia audio Dolby Atmos, care oferă sunetului efectul de 360 de grade.

 

19:47 Şi pentru noile smartphone-uri există un dock DeX, numit DeX Pad. Pentru cine nu ştie, acesta le permite utilizatorilor să conecteze dispozitivele Galaxy la un monitor, tastatură şi mouse. Ambele modele sunt certificate IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf. Mai mult, dispun de funcţie de încărcare wireless rapidă. 

 

19:53 Galaxy S9 si S9+ suportă trei opţiuni diferite de autentificare biometrică: iris, amprentă şi recunoaştere facială. Dispozitivele integrează funcţia Intelligent Scan, un nou sistem de verificare care utilizează în mod inteligent scanarea irisului şi tehnologia de recunoaştere a feţei pentru a debloca telefonul, în orice mediu. De asemenea, Galaxy S9 şi S9+ beneficiază de Dedicated Fingerprint, care le oferă utilizatorilor opţiunea de a accesa Secure Folder printr-o amprentă diferită decât cea folosită pentru a debloca telefonul.

 

 

19:55 Galaxy S9 şi S9+ vor fi disponibile începând cu data de 16 martie 2018 în anumite pieţe. În ţara noastră, anunţă Samsung Romania într-un comunicat, Galaxy S9 si S9+ sunt disponibile pentru precomandă la partenerii selectaţi, începând cu data de 25 februarie 2018, ora 20:00, în trei culori: midnight black, coral blue şi lilac purple. Clienţii care aleg să îşi returneze telefonul vechi şi să achiziţioneze noile smartphone-uri la precomandă pot beneficia de o ofertă specială, în funcţie de parteneri. Precomenzile înregistrate până la data de 8 martie 2018 inclusiv vor beneficia de livrare cu până la 7 zile mai devreme faţă de disponibilitatea în magazine.

 

publicitate